13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNici Begu, nici Buzărnescu. Româncele, fără replică în primul tur de la Miami

Nici Begu, nici Buzărnescu. Româncele, fără replică în primul tur de la Miami

România a rămas fără două sportive la Miami Open. Atât Irina Begu, cât şi Mihaela Buzărnescu au cedat, miercuri, în primul tur al turneului, în faţa a două jucătoare mult mai bine cotate.

Begu, locul 74 WTA, a fost eliminată de sportiva rusă Anna Kalinskaia, numărul 115 mondial şi beneficiară a unui wild card, în primul tur al turneului de la Miami. Kalinskaia s-a impus cu scorul de 6-4, 7-6 (5), în aproape două ore.

Begu, care a făcut multe erori neprovocate în acest meci, a încheiat cu 3 aşi şi 4 duble greşeli, în timp ce Kalinskaia a avut 4 aşi şi 2 duble greşeli. Begu nu a reuşit niciun break, ratând toate cele trei şanse pe care le-a avut.

Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, venită din calificări, a fost eliminată şi ea miercuri noapte în primul tur la Miami Open. Aceasta a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 51 mondial, cu scourl de 6-1, 6-2, într-o oră şi patru minute.

Jucătoarea franceză o va înfrunta în manşa următoare pe Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3. Meciul va avea loc astăzi, de la ora 23.00.

În manşa secundă este calificată şi Sorana Cîrstea, locul 66 WTA, care o va întâlni pe Anett Kontaveit din Estonia, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22.

Premiul pentru primul tur la Miami Open este de 10.000 de dolari şi 10 puncte.

Citeşte şi: Şi la simplu, şi la dublu! Simona Halep va participa şi în proba de dublu de la Miami

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS