19.5 C
Craiova
sâmbătă, 18 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse a acces pe tabloul principal de la Praga

Gabriela Ruse a acces pe tabloul principal de la Praga

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă, marţi, pe tabloul principal de simplu al turneului WTA de la Praga. Tenismena româncă a învins-o pe germanca Tamara Korpatsch cu 7-6 (5), 0-6, 6-4, în ultimul tur al calificărilor.

Ruse (22 ani, 173 WTA) a reuşit să se impună după două ore şi 33 de minute de joc efectiv.

Meciul a început luni, dar a fost perturbat de ploaie şi a fost suspendat la scorul de 5-4 pentru Gabriela în primul set. Marţi, jocul a fost reluat, iar Ruse a reuşit să ia primul set în tiebreak, cu 7-6 (5). Setul secund a fost unul dezastruos pentru româncă, pe care l-a cedat  fără să ia vreun ghem (0-6).

Actul decisiv a fost unul echilibrat. Ruse şi-a pierdut de două ori serviciul, a făcut de două ori break, iar în cele din urmă a încheiat conturile pe serviciul adversarei, cu 6-4.

Singura confruntare anterioară a avut loc în 2018, la Montreux (Elveţia), românca învingând cu 3-6, 6-1, 6-3, în optimi.

Ruse şi-a asigurat un cec de 2.300 dolari şi 19 puncte WTA.

Citeşte şi: Irina Begu s-a distrat cu Sevastova şi va juca în optimile de la Praga

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS