21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSimona Halep, fata „de aur” a tenisului mondial. Victorie mare la Dubai

Simona Halep, fata „de aur” a tenisului mondial. Victorie mare la Dubai

Simona Halep este noua campioană de la Dubai. Românca a trecut în finală de kazaha Elena Rybakina cu scorul de 3-6, 6-3, 7-6 (5), după un meci încrâncenat, cu un final apoteotic.

Cele două jucătoare au început temătoare finala, dar pe parcurs au reușit să se motiveze și să-și intre în meci. Au mers cap la cap până la 3-2, când Rybakina a reușit break-ul și s-a distanțat. La 5-3, pe serviciul sportivei din Kazahstan, Simona a forțat, a trimis game-ul în prelungiri. În cele din urmă, Rybakina și-a făcut serviciul și a închis setul la 6-3.

În setul secund, jocul Simonei s-a schimbat în bine. Aceasta a început să-și plimbe adversara și să o forțeze să greșească. La scorul de 2-1 în favoarea sa, Halep a reușit primul break, care i-a adus un avantaj moral în setul secund. Chiar și așa, kazaha nu a renunțat și a reușit rebreak-ul la 4-2. În cele din urmă, sportiva noastră s-a concentrat pe finalul setului, a reușit să mai facă un joc bun pe serviciul adversarei și a trimis meciul în decisiv cu 6-3.

Meci încrâncenat, tensiune dusă la extrem

În setul al treilea, la scorul de 1-2, sportiva din Kazahstan a reușit prima break-ul, dar Simona a revenit imediat și a restabilit egalitatea la trei. Din acel moment, cele două combatante au mers cap la cap și au trimis setul în prelungiri.

Pe final, tensiunea a fost la cote maxime. Cele două sportive au jucat extraordinar, dar experiența și-a spuns cuvântul în cele din urmă, iar Simona a jucat mai bine fiecare minge. Aceasta a reușit break-ul la 5-5, dar Rybakina nu a renunţat şi a trimis setul în tie-break. Acolo, Simo a fost mai inspirată exact în cel mai important moment şi a închis meciul cu 7-5.

În urma triumfului de la Dubai, Simona Halep va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA.

Citește și: Baia Mare – SCM Craiova, duel pentru Europa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS