13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisNovak Djokovic, din nou lider ATP după triumful de la Australian Open

Novak Djokovic, din nou lider ATP după triumful de la Australian Open

Sârbul Novak Djokovic a urcat de pe locul 2 pe locul I ATP, cu 9.720 de puncte, după ce a câştigat, duminică, pentru a opta oară Australian Open. Podiumul este completat de Rafael Nadal și Roger Federer.

Nadal îi luase locul lui Djokovic în fruntea ATP, la 4 noiembrie. Djokovic începe, de astăzi, săptămână cu numărul 276 în calitate de lider ATP. El poate depăşi recordul lui Federer, de 310 săptămâni numărul 1 mondial, la 5 octombrie, dacă se menţine până atunci pe locul I. Pe locul 2 în clasamentul tenismenilor cu cele mai multe săptămâni lider ATP se află americanul Pete Sampras, 286. Dintre jucătorii în activitate, Nadal a fost 209 săptămâni numărul 1.

Djokovic a urcat pentru prima dată pe locul 1, la 4 iulie 2011, când avea 24 de ani, şi s-a menţinut 53 de săptămâni. 

Clasamentul ATP, primele zece poziții:

1. Novak Djokovic (Serbia) 9.720 puncte, 2. Rafael Nadal (Spania) 9.395, 3. Roger Federer (Elveția) 7.130, 4. Dominic Thiem (Austria) 7.045, 5. Daniil Medvedev (Rusia) 5.960, 6. Stefanos Tsitsipas (Grecia) 4.745, 7. Alexander Zverev (Germania) 3.885, 8. Matteo Berrettini (Italia) 2.905, 9. Gael Monfils (Franța) 2.700, 10. David Goffin (Belgia) 2.555.

Citește și: Eduard Novak a cucerit trei medalii la Campionatul Mondial

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS