20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalHandbal / Pera: „Sunt satisfăcut de victorie, dar ne concentrăm pe jocul cu Serbia“

Handbal / Pera: „Sunt satisfăcut de victorie, dar ne concentrăm pe jocul cu Serbia“

Selecţionerul echipei naţionale de handbal feminin a României, Florentin Pera, a declarat, vineri seara, după victoria cu Chile, că formaţia sa a fost cu siguranţă mai bună şi s-a arătat satisfăcut de succesul elevelor sale

„România a fost echipa mai bună în opinia mea. Am jucat foarte bine în prima repriză şi la finalul ei am reuşit să avem un avantaj bun care ne-a ajutat practic să închidem meciul. Sunt satisfăcut de această victorie şi mă bucur că am reuşit să dau ocazia să intre la toate jucătoarele”, a afirmat Pera, în conferinţa de presă de la finalul partidei.

Florentin Pera a subliniat că din acest moment el şi jucătoarele sale se concentrează numai pe următorul meci, cel cu Serbia.

„Am început bine acest Campionat Mondial, atmosfera în echipă este bună, iar acum suntem concentraţi pe următorul joc, cel cu Serbia”, a mai explicat Pera.

România va întâlni în următoarele partide Serbia (3 decembrie) şi Danemarca (5 decembrie). Primele trei clasate în grupe vor obţine calificarea în grupele principale, pe care le vor începe cu punctele acumulate între ele.

Citește și: Handbal (f) | România a debutat cu o victorie categorică la CM 2023

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS