11.8 C
Craiova
luni, 23 mai, 2022
Știri de ultima orăSportHandbalCu lotul decimat, SCM Craiova are misiune extrem de complicată la Brăila

Cu lotul decimat, SCM Craiova are misiune extrem de complicată la Brăila

-

Handbalistele de la SCM Craiova întâlnesc duminică, în deplasare, de la ora 11.00, Dunărea Brăila, într-un meci care contează pentru etapa a 11-a din Liga Florilor. După problemele cu accidentările ale Anei Maria Ţicu, Cristinei Zamfir şi Adrianei Ţăcălie, clubul din Bănie se confruntă şi cu două cazuri de Covid. Astfel zis, lotul Craiovei este decimat în acest moment, iar deplasarea de la Brăila va fi una şi mai complicată.

„Secundul“ Costin Dumitrescu a mărturisit că sunt probleme multe în cadrul echipei, de la accidentări până la cazuri de covid şi nu ştie să se pronunţe în vederea lotului care va face deplasarea la Brăila.

„Duminică jucăm la Brăila împotriva unei echipe extrem de puternice. Mai mult de jumătate din echipa Braziliei se află acolo, aşa că meciul va fi unul de foc. Ţin să precizez că avem ceva emoţii, pentru că două sportive din lotul nostru au fost testate pozitiv şi nu ştim dacă putem să le folosim în acest weekend. Nu avem informaţii dacă şi cei de la Brăila au probleme asemănătoare sau dacă au lotul întreg.

Pe lângă absenţele dureroase ale lui Ţicu, Zamfir şi Ţăcălie, au mai intervenit şi problemele cu covid-ul, aşa că momentan nu pot să spun nici ce echipă vom folosi. Nu ştiu să spun nici câţi vom fi mâine, la antrenament… Am făcut video, dar rămâne de văzut ce sistem de joc vom folosi, pentru că acum nu ştim cine va juca, cine nu, care va fi sănătos etc. E o situaţie pe care nu am mai întâlnit-o până acum, dar sperăm să ieşim cu bine din asta“, a explicat Costin Dumitrescu.

Vezi video!

Citeşte şi: Voleibaliştii Craiovei au două meciuri la îndemână în acest weekend

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cât de prospere au fost societățile Primăriei Craiova în...

Cât de prospere au fost societățile Primăriei Craiova în 2021. Situațiile financiare vor fi aprobate în ședința de joi a Consiliului Local.

ȘTIRI GdS