10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Craiova, debut perfect la Memorialul „Constantin Tită” 2020

SCM Craiova, debut perfect la Memorialul „Constantin Tită” 2020

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a debutat cu o victorie la Memorialul „Constantin Tită”, de la Vâlcea. Trupa lui Bogdan Burcea a trecut de HC Zalău, cu scorul de 23-21, după un joc echilibrat, dar cu un plus în dreptul formației din Bănie.

Prima repriză a meciului din Zăvoi a fost la îndemâna grupării lui Tadici, care a jucat agresiv și nu le-a lăsat prea multe spații oltencelor. La capătul primelor 30 de minute, HC Zalău se afla în avantaj, scor 9-7. În partea secundă, „leoaicele“ au intrat mult mai motivate, iar în minutul 37 au reușit să preia conducerea, scor 12-11. Din acel moment a venit o cădere bruscă în joc a zălăuancelor, care au mai încasat cinci goluri consecutive, iar soarta partidei era deja scrisă în minutul 45. Pe final, trupa din Zăvoi a mai revenit pe tabelă, dar insuficient pentru a obține vreun rezultat pozitiv.

De la HC Zalău, cea mai bună marcatoare a fost Alexandra Dindiligan, care a reuşit şase goluri, în timp ce de la Craiova, patru jucătoare au marcat câte cinci goluri, scrie Sportulsălăjean.

SCM Craiova: Ekaterina Dzhukeva, Bianca Curmenţ, Andreea Chetraru – Adriana Crăciun (5), Adina Cace (5), Cristina Zamfir (5), Ana Maria Savu (5), Alexanda Orşivschi (2), Valentina Ion (1), Carmen Şelaru, Andreea Adespii, Ana Maria Ţicu, Gogoşeanu, Alexandra Colac, Cristiana Nica. Antrenor: Bogdan Burcea.

HC Zalău: Raluca Kelemen, Adina Sabău, Paula Teodorescu (1) – Alexandra Dindiligan (6), Cristina Mitrache (3), Diana Nichitean (2), Bianca Berbece (2), Gabriela Vrabie (2), Irina Ivan (2), Larisa Şerban (1), Alexandra Severin (1), Tatyana Prycop (1), Amalia Coman, Mouna Jlezi, Andreea Mihart, şi Sabrina Lazea. Antrenor: Gheorghe Tadici.

În cel de-al doilea meci al zilei, SCM Vâlcea a trecut de CSM Slatina cu scorul de 22-19 (10-9).

Pentru SCM Craiova urmează un nou meci astăzi, de la ora 17.00, în compania formației Victorinei Bora, CSM Slatina.

Citește și: Un nou record pentru Nadal. Ibericul, 800 de săptămâni consecutive în Top 20

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS