15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCM Vâlcea se „mișcă” bine pe piața transferurilor

SCM Vâlcea se „mișcă” bine pe piața transferurilor

Campioana României la handbal feminin, SCM Vâlcea, a anunțat în această săptămână două transferuri spectaculoase. Bielorusa Evgenija Minevskaja și norvegianca Maren Nyland Aardahl se vor alătura lotului formației lui Florentin Pera din sezonul următor. Anunţul celor două veniri a fost făcut de către campioana României la handbal feminin, chiar pe pagina oficială de Facebook.

Minevskaja: Sunt foarte entuziasmată

Minevskaja s-a născut la Minsk (Belarus) în data de 31 octombrie 1992 şi are 1,83 m. Este componentă a naționalei Germaniei. În sezonul 2013/2014 a fost golgetera campionatului german, Bundesliga, reușind 293 de goluri.

Aceasta a declarat că își dorește să vină cât mai repede momentul în care va debuta la noua sa formație.

„Începând din sezonul viitor voi putea evolua pentru SCM Vâlcea și sunt foarte entuziasmată. Voi fi alături de fete, de suporteri și abia aștept să debutez la echipă”, au fost cuvintele bielorusei după venirea în România.

Interul stânga provine dintr-o familie de campioni, tatăl ei câştigând titlul olimpic în 1992, în timp ce mama a fost dublă campioană mondială, în 1986 şi 1990. (ambii foşti internaţionali ai Uniunii Sovietice).

Minevskaja, care e legitimată la echipa franceză Brest Bretagne Handball, a mai jucat anterior pentru Thuringer HC, HC Leipzig şi TusSies Metzingen.

Maren Nyland: Cred că am luat cea mai potrivită decizie

Norvegianca Maren Nyland Aardahl este al doilea transfer anunțat de către clubul oltean. Sportiva în vârstă de 26 de ani joacă postul de pivot și are 183 cm înălțime. Aceasta este născută în 2 martie 1994, la Trondheim, iar în cariera sa a mai jucat pentru Byasen Handball si SG BBM Bietigheim. În actualul sezon al EHF Champions League a Înscris 20 de goluri.

Sunt nerăbdătoare să mă alătur în această vară echipei SCM Ramnicu Vâlcea. Cred că am luat cea mai potrivită decizie. Vâlcea este următorul pas în cariera mea! Sper din tot sufletul să fie bine pentru toată lumea. Am văzut că strategia antrenorului Florentin Pera este bazată pe o apărare solidă, puternică în zona centrală. Cred că pot să mă încadrez la acest proiect”, a declarat Nyland.

Înainte ca pandemia de coronavirus să suspende activitățile handbalistice la nivel național și internațional, SCM Vâlcea se regăsea pe primul loc în clasamentul Ligii Florilor, cu 43 de puncte, la egalitate cu CSM București. În Liga Campionilor, formația vâlceană este calificată în sferturile competiției. Ea se va duela pentru un loc în final-four cu Metz, din Franța.

Citește și: Federația engleză a spus pas amicalului cu România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS