23.3 C
Craiova
duminică, 28 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalCât ghinion! Handbaliștii au pierdut în ultima secundă derbiul cu Oradea

Cât ghinion! Handbaliștii au pierdut în ultima secundă derbiul cu Oradea

Echipa masculină de handbal Universitatea Craiova a pierdut, duminică, pe teren propriu, în fața liderului CSM Oradea, cu scorul de 27-26. Jocul din Sala „Ion Constantinescu” a fost unul foarte disputat, cu două echipe care au demonstrat că își merită locul în clasament. Echilibrul s-a menținut pe întreaga perioadă a meciului, iar victoria oaspeților a fost obținută pe ultima sută de metri. Partida a contat pentru etapa a 20-a din Divizia A, Seria D.

În prima parte a meciului, cele două combatante au mers cap la cap, cea mai mare diferență dintre cele două fiind de două puncte. Portarul Craiovei, Lupitu, a fost într-o zi de grație. Acesta a parat mai multe execuții din poziție de unu la unu cu adversarul și și-a împins echipa de la spate pe întreaga durată a meciului. La pauză, bihorenii aveau un avantaj de un singur gol, 12-11.

Jocu-i bun, norocu-i lipsă

În partea a doua a meciului, Oradea a accelerat și a profitat de unele momente de oboseală din tabăra oltenilor. Aceștia s-au distanțat la trei goluri cu 15 minute înainte de final, scor 23-20. Nu a fost momentul decisiv al meciului, pentru că alb-albaștrii au revenit spectaculos pe final și au restabilit egalitatea la 26. În ultimul minut, exact în cea mai importantă parte a meciului, norocul a fost de partea orădenilor. Aceștia au înscris golul victoriei chiar în ultima secundă. S-a încheiat 27-26 pentru CSM Oradea, care rămâne pe prima poziție.

Universitatea Craiova: Lupitu, Gheorghiță – A.Păun (9), Luntraru (7), Bouroș (3), Iovănescu (3), Ianăși (2), Țiu (2), Drugă, Rușeanu, Coadălată. Antrenor: Cătălin Popescu.

În urma acestui rezultat, alb-albaștrii rămân cu 37 de puncte pe poziția a treia în clasament, la nouă lungimi în spatele adversarilor de astăzi și la două puncte de locul secund, ocupat de Sânnicolau Mare. De menționat că oltenii au un meci mai puțin disputat.

Pentru Universitatea Craiova va urma o deplasare la Constantin Brâncuși Târgu Jiu. Partida va avea loc weekend-ul viitor.

Citește și / Costin Dumitrescu: Ne bucurăm că au evoluat și jucătoarele mai tinere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS