Real Madrid, Paris Saint-Germain și Bodo/Glimt au obținut victorii la o diferență de trei goluri, miercuri seara, pe teren propriu, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor. Arsenal, în schimb, nu și-a respectat statutul de favorită și a remizat în Germania, cu Leverkeuse, scor 1-1, dar pornește, totuși, cu prima șansă la calificare.
Real și PSG, cu un pas în sferturi
Real Madrid, deținătoarea recordului de trofee în competiție (15), a făcut cel mai bun joc al său din ultima vreme și s-a impus cu 3-0 în fața unei echipe Manchester City, complet lipsită de inspirație. Uruguayanul Fede Valverde a avut o evoluție fabuloasă, reușind un hat-trick în prima repriză (20, 27, 42). Echipa antrenată de Alvaro Arbeloa putea câștiga și mai clar, dar Vinicius Junior a ratat un penalty în min. 58.
PSG, campioana en titre, a dispus de Chelsea cu 5-2, luându-și astfel revanșa după finala Cupei Mondiale a Cluburilor de anul trecut, pierdută cu 0-3 în fața londonezilor. Parizienii au condus de două ori, prin golurile înscrise de Bradley Barcola (10) și Ousmane Dembele (40), dar londonezii au revenit de fiecare dată, prin Malo Gusto (28), respectiv Enzo Fernandez (57). Vitinha (74) a readus echipa antrenată de Luis Enrique în avantaj, cu o execuție elegantă, profitând de o gafă a portarului Filip Jorgensen. Georgianul Hvicea Kvarațhelia, introdus pe gazon în min. 62, a reușit o dublă pe finală (86, 90+4), aducând-o mai aproape pe PSG de sferturile de finală.
Bodo continuă să surprindă Europa
Revelația Bodo/Glimt a făcut și ea un pas mare spre sferturi, după o victorie la scor de forfait cu Sporting Lisabona, 3-0, prin reușitele lui Sondre Brunstad Fet (32 – penalty), Ole Didrik Blomberg (45+1) și Kasper Hoegh (71).
Bayer Leverkusen și Arsenal au terminat la egalitate, 1-1, miercuri seara, pe BayArena. Bayer a deschis scorul imediat după pauză, prin Robert Andrich (46), după un corner executat de Alejandro Grimaldo. Londonezii au egalat pe final, prin germanul Kai Havertz (89), fostul jucător al lui Bayer marcând dintr-un penalty acordat după un fault comis de Malik Tillman asupra lui Noni Madueke.
Manșa secundă va avea loc pe Emirates Stadium, în data de 17 martie, iar câștigătoarea dublei va juca în sferturi cu Bodo/Glimt sau Sporting Lisabona.
Citește și: Bayern şi Atletico au defilat în optimile UCL. Barcelona s-a chinuit în Anglia

