Știri de ultima orăActualitatePNL și PSD cer amânarea reintroducerii examenului de admitere la liceu

PNL și PSD cer amânarea reintroducerii examenului de admitere la liceu

PSD și deputata PNL Raluca Turcan au depus proiecte de lege pentru amânarea noilor reguli privind admiterea la liceu, care ar urma să se aplice începând cu acest an școlar. Social-democratul Mihai Ghigiu propune o amânare cu doi ani și spune că actuala procedură „nu inspiră încredere”, în timp ce Turcan vrea ca schimbările să se aplice începând cu generația care intră în clasa a V-a în anul școlar 2026-2027.

Mihai Ghigiu, deputat PSD și președinte al Comisiei de învățământ din Camera Deputaților, a anunțat miercuri depunerea proiectului care vizează prorogarea cu doi ani a prevederilor referitoare la noua formulă de admitere.

„Am depus în această dimineață un proiect de lege pentru prorogarea articolului din Legea Educației Naționale care prevede că începând cu acest an școlar admiterea va avea două componente, respectiv admiterea pe baza Evaluării Naționale, admiterea computerizată și admiterea la liceu. Să ne imaginăm că în trei săptămâni înainte de începerea anului școlar putem avea o dezbatere reală e cel puțin nerealist.

Am parcurs și eu propunerea de procedură și am observat diferite, să zic așa, imperfecțiuni, plecând de la zona de contestații până la zona de conflicte de interese care nu este reglementată, posibilitatea școlii de a decide pe proporții, posibilitatea școlii de a decide asupra materiilor și așa mai departe. Cred că această procedură, care are un impact asupra sute de mii de elevi, trebuie să fie discutată, trebuie să fie analizată și trebuie în primul rând să inspire încredere. Cred că ăsta este elementul esențial al acestei proceduri, că în acest moment nu inspiră încredere”, a explicat acesta pe pagina sa de facebook.

Elevii ar ajunge să susțină, într-un interval de câteva zile, atât examenul de admitere, cât și Evaluarea Națională

El a atras atenția și asupra situației în care elevii ar ajunge să susțină, într-un interval de câteva zile, atât examenul organizat de liceul la care vor să intre, cât și Evaluarea Națională.

„Trebuie să ne gândim inclusiv la această măsură, care este impactul pozitiv al ei asupra educației, pentru că vom ajunge la situația în care elevii vor da în decurs de câteva zile două examene, un examen la liceul la care își doresc să meargă și un examen de Evaluare Națională. Există un impact pozitiv asupra educației? Cred că e o discuție care merită făcută. Aceste discuții trebuie să se facă cu toată lumea la masă, trebuie să se facă cu experți în educație.

În ultimele zile cred că am discutat cu peste 30-40 de persoane din zona educației, atât cu funcții de conducere, cât și profesori, părinți, despre nevoia unei discuții reale care ar fi trebuit, din punctul meu de vedere, să se facă în acești trei ani de când legea a intrat în vigoare, știindu-se foarte clar că începând cu acest an școlar va intra în vigoare această prevedere”, a mai spus Ghigiu.

PSD a solicitat procedură de urgență pentru proiect, astfel încât acesta să poată fi dezbătut rapid în Camera Deputaților și ulterior trimis Senatului.

Raluca Turcan propune ca noile reguli să se aplice generației care intră acum în clasa a V-a

O inițiativă pentru amânarea schimbărilor a fost depusă și de deputata PNL Raluca Turcan. Spre deosebire de proiectul PSD, aceasta propune ca noile modalități de admitere la liceu și de evaluare a elevilor la finalul clasei a VIII-a să intre în vigoare începând cu generația înscrisă în clasa a V-a în anul școlar 2026-2027.

„Admiterea la liceu și evaluarea națională a elevilor la finalul clasei a VIII-a pot să fie procese mult mai bune și mai corecte decât cele din prezent. Altfel, nu se justifică o schimbare! Pentru că lucrurile bune nu se fac în grabă, depun o propunere legislativă, prin care noile modalități de admitere la liceu și de testare a performanțelor elevilor la finalul clasei a VIII-a să intre în vigoare începând cu generația de elevi înscriși în clasa a V-a în anul școlar 2026-2027”, a transmis Raluca Turcan.

Soluția cea mai bună vine dintr-o dezbatere publică cât mai largă și aplicată

Deputata PNL cere ca perioada până la aplicarea noilor reguli să fie folosită pentru o dezbatere la care să participe părinți, profesori, elevi, experți și autorități.

„În perioada următoare, asociațiile de părinți, de profesori, de elevi, experți în educație și autorități publice centrale vor avea dificila sarcină de a identifica cele mai bune modalități pentru a aduce cu adevărat performanță în școală și pentru a combate flagelul abandonului școlar, care este cel mai pronunțat în jurul clasei a VIII-a.

Soluția cea mai bună vine dintr-o dezbatere publică cât mai largă și aplicată. Îmi exprim speranța ca actuala conducere a Camerei Deputaților să pună acest proiect pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de săptămâna viitoare, pentru că nu este un proiect cu miză politică, dar este un proiect cu o miză uriașă pentru viitorul generațiilor viitoare”, a adăugat

Citeşte şi: Un deținut a evadat de pe un șantier, după ce le-a spus colegilor că se duce acasă să-și omoare soția

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS