20.6 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalValentin Mihăilă: „Cei care au intrat de pe bancă au rezolvat meciul cu Lituania“

Valentin Mihăilă: „Cei care au intrat de pe bancă au rezolvat meciul cu Lituania“

Valentin Mihăilă, marcatorul primului gol al României în partida cu Lituania, scor 3-1, a afirmat la finalul meciului din Liga Naţiunilor, că jucătorii de rezervă care au intrat pe teren au fost decisivi.

„Am avut momente în care am intrat în jocul lor, de luptă, care nu ne-a avantajat, dar până la urmă am reuşit să câştigăm. Eu am fost convins că vom câştiga acest meci. Cei care au intrat de pe bancă au intrat foarte bine şi au rezolvat meciul. M-am bucurat că am reuşit să marchez rapid, ăsta era şi obiectivul nostru. Ne bucurăm că asta a fost soarta meciului“, a spus Mihăilă.

Referitor la starea gazonului de pe stadionul Steaua, Mihăilă a spus: „Eu mi-aş dori foarte mult să jucăm la Craiova, pentru că e un stadion frumos şi un gazon foarte bun. Chiar am şi întrebat de ce nu jucăm acolo. Nu contează pe ce stadion ne vom califica. Acum a fost foarte prost gazonul. Nici nu are rost să vorbesc, preferam să joc pe sintetic în Kosovo decât să joc aici“.

Citește și: Mircea Lucescu, încântat de Alex Mitriță: „El a stimulat toată echipa!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS