20.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 2 | CSM Slatina a plecat cu toate punctele de la Târgu Jiu

Liga 2 | CSM Slatina a plecat cu toate punctele de la Târgu Jiu

Derbiul Olteniei de la Liga 2, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSM Slatina, din etapa 18, s-a încheiat cu victoria formației oaspete, cu 2-1.

Gruparea de pe malul Oltului a puntat prin Robert Riza (’11), după o minge-cadou făcută de gazde, și Cătălin Toma (’45), cu un șut de la 12 metri.
Gorjenii reușiseră egalarea prin Alex Gîrbiță (’37), cu un șut de la 14 metri la colțul din dreapta al porții.

Viitorul Pandurii: R. Geantă – Jozic, Bîrzu, Toure (’46, R. Vulpe), D. Savu – Nikpalj (’73, Voinea), Brînzan, Tiihonen, Gîrbiță – Andreaș (’46, Croitoru), Dr. Popa. Antrenor: Călin Cojocaru.

CSM Slatina: Velcu – Sălcianu, A. Stan, C. Toma, D. Toma, Doman, R. Popa (’69, D. Dragu), I. Năstăsie (’83, Ciocâlteu), Riza, V. Alexandru (’69, Donca), C-tin. Radu (’83, S. Matei). Antrenor: Daniel Oprescu.

Călin Cojocaru: „Adversarul a stat la cutie“

La finalul partidei, antrenorul formației Viitorul Panduri Târgu Jiu, Călin Cojocaru, a găsit rapid scuze pentru înfrângerea suferită.

„Nu cred că a fost așa slabă prestația noastră. Cred că ne-am creat ceva ocazii. Am pasat mai mult ca adversarul, am avut atitudine. Adversarul pur și simplu a stat la cutie și a marcat pe greșelile noastre ireale. Acesta e fotbalul. Am avut o grămadă de situații, dar n-am fost lucizi în fața porții. Mai puneți la socoteală că am avut 3 zile de odihnă. Noi am jucat marți seară la București, am venit de pe drum, adversarii au jucat sâmbăta trecută. Nu merge nimic. Când pierzi de asemenea manieră nu ai ce să spui, dar nu vreau să mă plâng. Nu am ce să le zic băieților decât că, dacă vor ceva de la ei, trebuie să se schimbe, să dea totul pentru un viitor mai bun“, a spus Călin Cojocaru, citat de liga2.prosport.ro.

Daniel Oprescu: „Trebuie să rămâne concentraţi”

De partea cealaltă, tehnicianul echipei CSM Slatina, Daniel Oprescu, a precizat că jocul cu Viitorul Pandurii s-a desfăşurat conform scenariului său.

„Meciul a fost aşa cum anticipam. Practic, am folosit aceleaşi arme pe care le-au folosit şi ei în prima parte a acestui campionat, când au făcut puncte. Să reuşim să marcăm şi să ne apărăm organizat, pentru că nu adversarii au foarte multe mijloace atunci când te aperi bine. Ne-am distanţat la opt puncte de primul loc retrogradabil. Trebuie să rămânem concentraţi, să mărim distanţa faţă de celelalte echipe, să nu mai avem emoţii în play-out, aşa cum s-a întâmplat sezonul trecut“, a declarat Daniel Oprescu, citat de News Flux.

În ultima etapă a sezonului regular, Viitorul Pandurii va juca, în deplasare, la Gloria Buzău, iar CSM Slatina va evolua acasă cu CS Mioveni.

Liga 2, etapa 18

Joi, 7 martie: Concordia Chiajna – CSC Dumbrăviţa 0-2.
Sâmbătă, 9 martie: CSM Reșița – Gloria Buzău 2-0, Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CSM Slatina 1-2, CS Tunari – CSC Şelimbăr 0-0, Chindia Târgovişte – CSM Alexandria 3-0, Metaloglobus Bucureşti – Unirea Dej 2-1, Corvinul Hunedoara – Campionii FC Argeş 2-0.
Duminică, 10 martie: Progresul Spartac – Unirea Slobozia 0-2, Csikszereda Miercurea Ciuc – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0.
Luni, 11 martie – ora 17.00: CS Mioveni – CSA Steaua.

Clasament: Şelimbăr 39 puncte (golaveraj 21-8), 2. Hunedoara 37 (29-13), 3. Slobozia 37 (19-7), 4. Buzău 31 (26-21), 5. Csikszereda 31 (18-13), 6. Mioveni 29 (18-9), 7. Chindia 28 (26-12), 8. Ceahlăul 28 (26-17), 9. Reșița 27 (28-24), 10. Steaua 25 (35-21), 11. Metaloglobus 25 (19-21), 12. Slatina 24 (16-18), 13. Viitorul Pandurii 23 (16-23), 14. Chiajna 22 (22-18), 15. Dumbrăviţa 22 (18-21), 16. Argeş 21 (16-16), 17. Tunari 16 (15-30), 18. Dej 13 (13-33), 19. Alexandria 8 (9-28), 20. Spartac 1 (9-46).

Citește și: Liga 3 – seria 7 | Meci de luptă la Lupac. ACSO Filiași a plecat cu un punct din Banat

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS