22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSuperliga | Benchaib, la Farul. Este cel de-al 9-lea transfer

Superliga | Benchaib, la Farul. Este cel de-al 9-lea transfer

Farul Constanţa a anunţat astăzi transferul lui Amine Benchaib, de la CS Mioveni. Acesta este cel de-al 9-lea transfer realizat de trupa lui Gică Hagi în această vară.

„Începând de astăzi, mijlocaşul Amine Benchaib, care deţine dublă cetăţenie belgiană şi marocană, este noul jucător al echipei noastre. În vârstă de 25 ani, Amine Benchaib evoluează pe postul de mijlocaş ofensiv. În carieră a mai jucat în ţara natală pentru Lokeren, Charleroi şi Kortrijk, dar şi în România, pentru CS Mioveni, în sezonul recent încheiat“, se menţionează pe site-ul oficial al campioanei României.

Campioana Farul i-a mai transferat în această vară pe fundaşul portughez Fabio Vianna (FC Argeş), atacantul brazilian Rivaldinho (ex-Universitatea Craiova), atacantul Nicolae Carnat (CS Mioveni), mijlocaşul argentinian Marco Borgnino (Nacional Madeira), mijlocaşul Ionuţ Vînă (Universitatea Craiova), fundaşul francez Damien Dussaut (Rapid), fundaşul stânga canadian Zorhan Bassong (FC Argeş) şi fundaşul central portughez Diogo Lucas Queiros (Famalicao).

La capitolul plecări, Farul s-a despărţit în această vară de Vlad Morar, Rolandas Baravykas şi Carlo Casap.

Citeşte şi: Superliga | UTA l-a pus pe liber şi pe Hoxhallari

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS