18.4 C
Craiova
luni, 20 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalRapid – „U“ Craiova 2-3 | Alb-albaștrii au câștigat în zece și au amuțit Giuleștiul

Rapid – „U“ Craiova 2-3 | Alb-albaștrii au câștigat în zece și au amuțit Giuleștiul

Universitatea Craiova a reușit să plece cu toate cele trei puncte din Giulești, după ce s-a impus cu 3-2, luni seară, în fața Rapidului. Această partidă a tras cortina peste runda a 9-a din play-off-ul Superligii. Rezultatul este cu atât mai important cu cât Știința și-a consolidat locul 4 în clasament. Mai mult, în ultima etapă ar putea profita de un eșec al CFR-ului și încheia chiar pe poziția a treia!

De remarcat maniera de arbitraj a centralului Adrian Cojocaru. Acesta a luat unele decizii de neînțeles, mai ales că a beneficiat și de VAR.

Craiovenii au făcut figurație în prima repriză

Giuleștenii au deschis scorul prin Dugandzic. Acesta a transformat fără emoții o lovitură de la 11 metri, dictată ușor, după un henț comis de Zajkov (’33, 1-0).

Alb-albaștrii au restabilit egalitatea tot după un penalti, dictat după un cot aplicat de Săpunaru lui Andrei Ivan. „Jdechi“ și-a asumat lovitura de pedeapsă și a marcat. De două ori, pentru că primul șut de la punctul cu var a trebuit să se repete. Asta pentru că Markovic a intrat mai devreme în careu. Și cea de-a doua execuție a lui Ivan a fost perfectă (’43, 1-1), astfel că la pauză s-a intrat la egalitate, cu toate că Ivan putea marca din nou în prelungiri.

Arbitrul Cojocaru s-a dat în spectacol

Repriza secundă a debutat cu o eliminare absurdă a lui Mihai Căpățînă. Acesta a comis un fault de joc în marginea careului mare, asupra lui Morais, dar centralul Cojocaru a făcut un exces de zel și i-a acordat al doilea avertisment, uluind (’47).

Cu toate acestea, Știința Craiova a marcat! Markovic i-a centrat excelent lui Andrei Ivan, acesta a preluat pe piept dintre Săpunaru și Onea și apoi a șutat imparabil de la 8 metri (’52, 1-2).

Rapid a mai beneficiat de o lovitură de pedeapsă, asta grație lui Alex Crețu, care s-a apărat imprudent, neprofesionist, și a comis un henț evident. Dugandzic a transformat și tabela a arătat, din nou, egalitate (’59, 2-2).

Încăpățânarea oltenilor a continuat și Universitatea Craiova a marcat a treia oară! A făcut-o prin Crețu, care, servit excelent pe culoar de Cîmpanu, a înaintat spre poartă și a trimis pe lângă Moldovan de la 8 metri (’65, 2-3).

Rapid:

Moldovan – Onea, Săpunaru, Grigore, Morais – Kait (’74, Ongenda), Al. Albu, Al. Ioniță (’54, Luckassen) – Sefer (’74, Pănoiu), Dugandzic, Bamgboye (’85, Costache). Antrenor: Adrian Mutu.

„U“ Craiova:

L. Popescu – Căpățînă, Zajkov, Badelj, Ndong (’60, R. Silva) – Crețu, Screciu – Ișfan (’20, Cîmpanu), Baiaram (’52, Mateiu), Ivan – Markovic (’61, Koljic). Antrenor: Eugen Neagoe.

Cartonașe galbene: Dugandzic ’35, Morais ’90+6 / Baiaram ’16, Căpățînă ’27, ’47, L. Popescu ’89.
Cartonaș roșu: Căpățînă ’47.

Au arbitrat: Adrian Cojocaru – Vasile Marinescu, George Neacșu; Andrei Moroiță.
VAR: Cătălin Popa, Romică Bîrdeș.
Observatori: Andrei Ioniță (LPF), Cătălin Cursaru (CCA).

În etapa a 10-a, ultima din play-off, Universitatea Craiova va primi vizita echipei Sepsi Sf. Gheorghe (28 mai, ora 21.00). Rapid va evolua pe terenul FCSB-ului (28 mai, ora 21.00).

Superliga, play-off, etapa 9:

Sâmbătă, 20 mai: Sepsi Sf. Gheorghe – CFR Cluj 1-2.
Duminică, 21 mai: Farul Constanţa – FCSB 3-2.
Luni, 22 mai: Rapid – „U“ Craiova 2-3.

Clasament: 1. Farul 50 puncte (golaveraj 20-12), 2. FCSB 46 (14-10), 3. CFR Cluj 42 (10-12), 4. „U“ Craiova 40 (15-13), 5. Rapid 35 (12-19), 6. Sepsi 26 (9-14).

Superliga, play-out, etapa 9 (ultima):

Vineri, 19 mai: AFC Hermannstadt – U Cluj 1-2, Chindia Târgoviște – FC Voluntari 2-2, FC Argeş – Petrolul Ploieşti 3-0, UTA Arad – FCU Craiova 1-1.
Sâmbătă, 20 mai: FC Botoșani – CS Mioveni 5-1.

Clasament: 1. FCU 36 (13-7), 2. Voluntari 34 (17-11), 3. Petrolul 34 (9-9), 4. U Cluj 33 (12-9), 5. Botoşani 31 (10-5), 6. Hermannstadt 31 (10-7), 7. UTA 26 (10-9), 8. Argeş 24 (10-11), 9. Chindia 23 (7-12), 10. Mioveni 11 (1-19).

Formațiile CS Mioveni și Chindia Târgoviște au retrogradat în Liga 2. Echipele UTA și FC Argeș vor susține barajul de salvare.
Grupările FCU Craiova și FC Voluntari vor susține barajul pentru calificarea în Conference League. Primul meci va avea loc în Bănie.

Citește și: Universitatea Craiova, vicecampioană naţională la Liga Elitelor U16

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS