8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova și-a prezentat „armura“ pe care o va îmbrăca în ediția 2022-2023 (video)

Universitatea Craiova și-a prezentat „armura“ pe care o va îmbrăca în ediția 2022-2023 (video)

-

Universitatea Craiova și-a reîntâlnit sâmbătă seară o parte dintre fani. A făcut-o chiar în fața Universității din Craiova, acolo unde și-a prezentat echipamentul de joc cu care va aborda ediția de campionat 2022-2023. Noul kit marca Puma a fost proiectat pe clădirea istorică, la fel și stemele sub care Știința a performat atât pe plan național, cât și internațional.

În cadrul evenimentului au vorbit managerul general Marcel Popescu și președintele Sorin Cârțu. Ambii au admis că în ultimele sezoane s-au obținut destul de puține trofee, dar au punctat că speranța de a-i vedea pe „lei“ sărbătorind și un titlu este vie. Cei doi conducători au subliniat că numai împreună cu frumoșii suporteri pot fi îndeplinite marile obiective și de aceea îi așteaptă într-un număr mare încă de la prima bătălie.

Prezentarea s-a sfârșit după interpretarea imnului Științei, „Oltenia eterna terra nova“, de către cântăreața Lora, ambasadorul Betano în România, sponsorul principal al echipei.

VEZI VIDEO!

Universitatea Craiova debutează în noua ediție a Superligii, așa cum se va numi din acest sezon fotbalul de pe prima scenă a țării, pe teren propriu, împotriva formației Sepsi Sfântu Gheorghe. Disputa cu covăsnenii, deținătorii Cupei și Supercupei României, va avea loc vineri, 15 iulie, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Citește și: Cremonese a oficializat și transferul lui Vlad Chiricheș (video)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:01:36

Locatarii din blocul care a explodat s-au întors după...

Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, echipajele...

ȘTIRI GdS