7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIonuț Vînă: „Încercăm să ne pregătim cât putem de bine“ (VIDEO)

Ionuț Vînă: „Încercăm să ne pregătim cât putem de bine“ (VIDEO)

-

Universitatea Craiova a trecut cu lejeritate de FC Paksi, în primul joc amical din Antalya, iar mijlocașul Ionuț Vînă este bucuros de acest lucru, dar și de faptul că a marcat.

„A fost un antrenament bun pentru noi. Am încercat să punem în practică tot ce facem la antrenament și în mare parte ne-a ieșit. Am avut și un minus, acela că am primit iarăși două goluri. Asta vrem să reparăm, pentru că în turul de campionat am primit foarte multe goluri. În acest an vrem să primim cât mai puține. Ne bucurăm că i-a plăcut (finanțatorului Mihai Rotaru – n.r.). Sperăm să-l bucurăm în continuare cu faze frumoase, cu driblinguri, cu goluri, cu pase decisive și să ne recăpătăm pofta de a juca fotbal“, a spus Ionuț Vînă, pentru site-ul Științei.

„Astăzi mi-a ieșit și mă bucur că am marcat, dar important este ce o să fac în campionat. Ușor-ușor îmi recapăt și eu pofta de joc și sper să o țin pe acest drum. Mi-am propus să jucăm cât mai bine la Universitatea Craiova, să-mi găsesc un loc de titular. Ăsta este primul obiectiv al meu. După, când voi găsi un loc de titular îmi doresc să dau goluri și cât mai multe pase de gol“, a completat mijlocașul Științei.

„Ne bucurăm că am putut să jucăm acest amical“

Lui Ionuț Vînă îi plac meciurile susținute pe ploaie, dar a recunoscut că la acesta, cu Paksi, a fost deranjantă incertitudinea.

„Nu a fost greu, a fost chiar frumos să jucăm pe ploaie. E un sentiment plăcut să joci fotbal pe ploaie. Dar sperăm să ne ajute vremea și să putem să susținem și celelelate amicale, pentru că, după cum ați văzut, plouă de 3 zile. E neplăcut să așteptăm să vedem dacă jucăm sau nu. Am fost nevoiți să facem antrenamente și în sală, dar cei de aici au condiții senzaționale, terenuri foarte bune și ne bucurăm că am putut să jucăm acest amical“, a explicat Vînă.

Cât despre meciul cu Rapid, primul oficial, Ionuț Vînă a spus: „Niciun meci nu seamănă cu altul. Noi încercăm să ne pregătim cât putem de bine. Mai avem câteva meciuri amicale și ne dorim să jucăm bine și să câștigăm, iar când vom juca împotriva Rapidului să arătăm cea mai bună formă“.

Citește și: Amical / „U” Craiova – Paksi, scor 5-2. Alb-albaştrii s-au mişcat bine

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

„U“ Craiova – CFR Cluj 0-1 | Ocazii au...

Universitatea Craiova a pierdut la limită, scor 0-1, partida...

ȘTIRI GdS