10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCupa României / S-au stabilit meciurile din optimile de finală

Cupa României / S-au stabilit meciurile din optimile de finală

Casa Fotbalului a găzduit astăzi tragerea la sorţi a optimilor Cupei României. Jocurile din această fază a completiţiei vor avea loc pe 27 octombrie, de la ora 15.30, cu exceptia celor televizate. Programul concret al partidelor va fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Iată cum arată „tabloul“ cu meciurile din optimile Cupei României: AFC Buzău – Dunărea Călăraşi, Poli Timişoara – Rapid, CSO Filiaşi – Hermannstadt, Voluntari – FCSB, FCU Craiova – Sepsi, Minaur Baia Mare – Universitatea Craiova, Dinamo – FC Argeş, Gaz Metan Mediaş – Chindia Târgovişte.

Reguli noi în Cupă

Din sezonul 2020-2021 al fazei naţionale a Cupei României, au intrat în vigoare o serie de modificări legate de regula de vârstă şi regimul suspendărilor stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Astfel, în partidele în care se întâlnesc formații de Liga 2 cu formații de Liga 3, în ceea ce privește regulile de vârstă ale tinerilor jucători, se vor aplica reglementările de la Liga 3.

Avertismentele (cartonașele galbene) primite de jucători până la etapa 16-imilor nu vor fi preluate în fazele superioare ale acestei competiții, astfel că începând cu acestea, cluburile vor tine o nouă evidență a (avertismentelor) cartonașelor galbene. Avertismentele (cartonaşele galbene) aplicate jucătorilor în jocurile disputate anterior fazei şaisprezecimilor de finală se anulează. Începând cu faza șaisprezecimilor de finală, un jucător care acumulează 2 (două) cartonaşe galbene, în meciuri diferite, va fi sancţionat cu suspendarea pentru un joc, următorul din cadrul Cupei României.

În cazul în care un jucător va acumula două cartonaşe galbene (câte unul în fiecare dintre cele două meciuri, respectiv din 16-imi şi 8-imi), acesta nu va avea drept de joc în meciul din faza sferturilor de finală. În cazul în care un jucător va primi doar un singur cartonaş galben în cele 2 meciuri mai sus menţionate, acesta va fi anulat, urmând să fie ţinută o evidenţă nouă începând cu faza sferturilor de finală.

Executarea suspendării pentru cartonaşele roşii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza competiţiei se face în primul joc oficial disputat de oricare dintre echipele clubului, indiferent de competiţie. În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

Covidul rămâne o problemă

Jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, „Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

În conformitate cu principiile de desfăşurare ale competiţiilor fotbalistice pentru sezonul 2020-2021, adoptate în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al FRF din data de 18 august 2020, meciurile din cadrul Cupei României care nu se pot disputa din cauza rezultatelor pozitive la testările pentru COVID-19 nu se pot reprograma.

Citeşte şi: România / Valentin Mihăilă: „Îmi place să joc în meciurile cu intensitate“ (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS