9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Campionilor / Sheriff Tiraspol a dat de pământ cu Real chiar pe „Bernabeu“ (VIDEO)

Liga Campionilor / Sheriff Tiraspol a dat de pământ cu Real chiar pe „Bernabeu“ (VIDEO)

-

Real Madrid s-a făcut de râs marţi seară, în etapa a 2-a din Grupa D a Ligii Campionilor. „Galacticii“ au fost învinşi de anonimii de la Sheriff Tiraspol, cu 2-1, chiar pe stadionul „Santiago Bernabeu“, în faţa a 24.522 de spectatori!

Moldovenii au deschis scorul prin Jakhshibaev, după un assist al lui Cristiano (’25, 0-1).
Spaniolii au restabilit egalitatea în partea secundă, prin Karim Benzema, dintr-un penalti (’65, 1-1).
Oaspeţii au avut apoi un gol anulat, Bruno fiind considerat în poziţie de offside (’72).
Lovitura de graţie a venit în ultimul minut regulamentar şi a purtat semnătura lui Thill (’90, 1-2).

Real Madrid: Courtois – Fernandez (’66, Rodrygo), Militao, Alaba, Gutierrez (’66, Kroos) – Valverde, Casemiro (’66, Modric), Camavinga – Hazard (’66, Jovic), Benzema, Vinicius Junior. Antrenor Carlo Ancelotti.

Sheriff Tiraspol: Athanasiadis – Fernando Costanza, Arboleda, Dulanto, Cristiano – Thill, Addo – Traore, Kolovos (’90+2, Nikolov), Castaneda (’78, Julien) – Jakhshibaev (’57, Bruno). Antrenor: Yuriy Vernydub.

Cartonaşe galbene: Casemiro ’39, Ancelotti ’64, Jovic ’81 / Arboleda ’17, Addo ’45, Thill ’90.

A arbitrat: L. Visser (Belgia).

Remiză „albă“ pe stadionul din Kiev

În celălalt meci al Grupei D, desfăşurat pe „Olimpiyskiy Stadium“ din Kiev (26.170 spectatori), Shakhtar a ţinut-o în şah pe Inter Milano. A fost un 0-0 viu disputat.

Shakhtar: Pyatov – Dodo, Marlon, Matviienko, Ismaily (’78, Kryvtsov) – Stepanenko – Pedrinho, Maycon, Alan Patrick (’85, Marlos), Solomon (’78, Mudryk) – L. Traore (’11, Tete). Antrenor: Roberto de Zerbi.

Inter: Handanovic – Skriniar, de Vrij, Bastoni – Dumfries, Barella, Brozovic (’55, Calhanoglu), Vecino (’81, Gagliardini), Dimarco (’81, Perisic) – Dzeko (’55, Correa), L. Martinez (’72, A. Sanchez). Antrenor: Simone Inzaghi.

Cartonaşe galbene: De Zerbi ’64 / Dumfries ’81.

A arbitrat: Istvan Kovacs (România).

Liga Campionilor, Grupa D

Clasament:
1.S. Tiraspol 6 puncte (golaveraj 4-1)
2.Real Madrid 3 (2-2)
3.Inter 1 (0-1)
4.Shakhtar 1 (0-2)

Etapa viitoare:
19 octombrie, ora 22.00: Inter – Sheriff Tiraspol, Shakhtar – Real Madrid.

Citeşte şi: Mihai Rotaru, despre derbiul FCU – Universitatea Craiova: „Noi facem fotbal, nu război!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Accident rutier grav cu trei victime în Bumbești-Jiu

Pompierii militari au fost solicitați joi să intervină la...

ȘTIRI GdS