22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalCristian Lupuţ: „Trebuie să se ia unele măsuri, pentru că nu se mai poate aşa“ (VIDEO)

Cristian Lupuţ: „Trebuie să se ia unele măsuri, pentru că nu se mai poate aşa“ (VIDEO)

-

Divizionara secundă Viitorul Pandurii Târgu Jiu şi-a dezamăgit susţinătorii în turul 4 al Cupei României, fiind eliminată de formaţia CSO Filiaşi, ocupanta locului 5 din Liga 3, seria 6. A fost 3-2 pentru gazde pe stadionul „Orăşenesc“, după ce gorjenii conduseseră cu 2-0 la pauză.

Cristian Lupuţ: „Nu-mi explic repriza a doua“

Antrenorul formaţiei Viitorul Pandurii, Cristian Lupuţ, a fost foarte supărat la finalul întâlnirii. El a cerut conducerii să intervină şi să ia măsuri cu unii dintre jucători, ce nu au dat totul pe teren.

„Se pare că 2-0 este un scor periculos. Nu-mi explic repriza a doua. Au fost multe greşeli personale şi, drept dovadă, gazdele au întors rezultatul. Dar astea sunt jocurile de Cupă, surprizele pot apărea mereu. Aşa cum anul trecut şi noi am eliminat echipe din Liga 1, astăzi am fost eliminaţi de o echipă de Liga 3, care a avut atitudine bună în repriza a doua, determinare… Noi am crezut că dacă venim la Filiaşi am şi câştigat meciul cu 3-0. Se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. A fost o chestiune de mentalitate. Avem deja 7-8 meciuri împreună şi nu mai putem spune că s-a simţit lipsa omogenităţii. Astăzi nu am avut atitudine bună, determinare, nu am avut nimic! Asta este, trebuie să mergem mai departe. Trebuie să se ia unele măsuri, pentru că nu se mai poate aşa. Sunt foarte supărat de atitudinea unor jucători, care, din păcate, nu s-au ridicat la nivelul jocului“, a declarat Cristi Lupuţ, pentru GdS.

Foto: Alex Vîrtosu
Foto: Alex Vîrtosu

Alin Buleică: „Este un dezastru“

Căpitanul formaţiei Viitorul Pandurii, craioveanul Alin Buleică, a admis că lucrurile au arătat foarte rău în repriza secundă.

„Pentru noi este un dezastru, pentru că am avut 2-0 şi nu am ştiut să profităm. Trebuia să pasăm, să controlăm jocul, dar a fost invers. Probabil că ne-am crezut prea devreme învingători. Felicitări adversarilor, pentru că ne-au dominat în mare măsură. E ruşinos, pentru că suntem o echipă mai valoroasă! Avem foarte mulţi jucători noi faţă de anul trecut şi se cunoaşte. Dar asta nu trebuia să conteze atât de mult, pentru că am jucat cu o echipă de Liga 3 şi trebuia să ne exprimăm altfel în teren. Sper ca acest eşec să dea trezirea pentru noi. Trebuie să ne concentrăm pe campionat, pentru că am început rău. Sper să fi fost doar un accident şi să începem să câştigăm în campionat“, a spus Alin Buleică, pentru GdS.

Alex Gîrbiţă: „Trecem printr-o perioadă proastă“

La rândul său, mijlocaşul Alex Gîrbiţă a recunoscut că Viitorul Pandurii a trece printr-o criză.

„Sunt foarte mulţi jucători noi şi nu suntem atât de omogeni. În repriza a doua am simţit că nu suntem în acelaşi ritm cu ei. Au fost peste noi, ne-au dominat. Nu am fost lângă fază, dar cred că penaltiul a fost dat prea uşor. Trecem printr-o perioadă proastă, nu avem rezultatele pe care ni le dorim“, a punctat Gîrbiţă.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Dolj: Traficul rutier, blocat pe DN 6, la Răcarii...

UPDATE: Un autocamion a lovit remorca luminoasă care semnaliza...

ȘTIRI GdS