10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlexandru Mărieş: „Voi aştepta să debutez şi să demonstrez că merit să fiu aici“

Alexandru Mărieş: „Voi aştepta să debutez şi să demonstrez că merit să fiu aici“

-

Alexandru Mărieş, noul tânăr jucător al Universităţii Craiova, ne-a lăsat primele impresii după contactul cu ceilalţi colegi, dar şi cu antrenamentele de la noua sa echipă. Acesta a mărturisit că se bucură de venirea sa la Craiova şi că aşteaptă momentul în care va intra pentru prima dată pe teren într-un meci oficial. De asemenea, Alex este nerăbdător până la momentul întâlnirii cu fanii.

„Mă simt extraordinar în tricoul Universităţíi Craiova. Mă bucur mult pentru acest transfer şi mă simt foarte bine alături de noii mei colegi. Este o diferenţă foarte mare între ceea ce am găsit aici şi ceea ce am trăit până acum. Ritmul de joc este unul mult mai intens, dar mă obişnuiesc încet-încet şi o să fac faţă cu brio. Antrenamentele sunt şi grele, dar şi plăcute. Mă bucur că toată lumea este aşa cum trebuie, iar primirea a fost pe măsură. Toţi colegii mai experimentaţi mă ajută, îmi dau sfaturi, iar eu profit de fiecare lucru învăţat.

Deocamdată iau fiecare lucru pas cu pas, apoi voi aştepta să şi debutez şi să demonstrez că merit să fiu aici. Ar fi un sentiment de nedescris să câştig campionatul cu Universitatea chiar în primul an al meu în Bănie. Până la urmă, de aceea am venit aici, iar Craiova este un club mare care merită să câştige campionatul. Abia aştept să mă întâlnesc cu toţi suporterii şi să mă bucur de atmosfera creată de ei şi de galerie“, a spus Alex Mărieş.

Citeşte şi: Antoine Conte a intrat sub comanda lui Ouzounidis: „Îmi doresc să câştig titlul!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ambulatoriul de la Spitalul Municipal Filantropia va fi echipat...

Spitalul Municipal Filantropia își va dota cabinetele din Ambulatoriu...

ȘTIRI GdS