12.8 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMihai Rotaru, despre ţintele Universităţii Craiova: „Avem trei obiective!“

Mihai Rotaru, despre ţintele Universităţii Craiova: „Avem trei obiective!“

Finanţatorul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru, a glumit pe tema derbiului local, cu nou promovata FCU, dar şi pe tema obiectivelor din acest an ale Ştiinţei.

„Va fi un produs de marketing de succes, Craiova împotriva Craiova. Dar ne gândim mai puțin la meciul cu ei, ci la ceea ce putem să facem în privința trofeelor. La Craiova avem trei obiective: campionat, cupă și salvarea de la retrogradare. Anul ăsta am mai pus două. Dacă o să câștigăm şapte meciuri și luăm bătaie în al optulea, lumea spune că nu avem șanse la salvare“, a comentat ironic, Mihai Rotaru.

Alb-albaştrii nu merg la Olimpiadă

Finanţatorul Ştiinţei a lămurit şi dilema participării fotbaliştilor săi la Jocurile Olimpice. Acesta a avut acelaşi răspuns ca patronul FCSB-ului, Gigi Becali, adică nu sacrifică meciurile din Conference League. Mihai Rotaru a punctat că nu îi va lasă pe jucătorii lui Marinos Ouzounidis să meargă la Tokyo. Asta pentru că FRF nu a făcut un anunț final în ceea ce privește Regula U21 care va fi folosită la meciurile din Liga 1 în sezonul 2021 – 2022.

„Nu ne-au spus care e Regula U21 pentru sezonul viitor şi nu știm cum ne pregătim strategia. Nu putem avea una clară. Prin urmare, noi nu dăm niciun jucător la echipa olimpică. Vor fi toți fotbaliștii în lot“, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Nicușor Bancu, Alexandru Cicâldău, Alexandru Cîmpanu și Ștefan Baiaram se află pe lista lui Mirel Rădoi pentru JO. Ultimii trei au făcut parte din lotul României U23 pentru cantonamentul preolimpic care a avut loc în Spania.

România va juca în Grupa B de la Jocurile Olimpice, alături de reprezentativele din Noua Zeelandă, Coreea de Sud și Honduras. Tricolorii vor juca pe 22 iulie cu Honduras, pe 25 iulie cu Coreea de Sud, iar ultimul meci din grupe este pe 28 iulie cu Noua Zeelandă. Dacă va trece de grupe, România va înfrunta în sferturi locul 1 sau 2 din grupa A, adică una dintre următoarele formaţii: Japonia, Africa de Sud, Mexic și Franța.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS