12.3 C
Craiova
luni, 3 octombrie, 2022
Știri de ultima orăSportFotbalSepsi – „U“ Craiova 2-0 / Dan Nistor: „Nu s-a terminat lupta la titlu!“

Sepsi – „U“ Craiova 2-0 / Dan Nistor: „Nu s-a terminat lupta la titlu!“

Universitatea Craiova a pierdut la Sfântu Gheorghe, 0-2 cu Sepsi, dar lupta pentru titlu nu pare încheiată pentru unii dintre jucătorii lui Marinos Ouzounidis. Dan Nistor, care va împlini mâine 33 de ani, nu-și explică nereușitele din ultimul timp, dar nu abandonează.

„Din punctul meu de vedere, nu s-a terminat lupta la titlu. Cât mai avem șanse, vom lupta până la final. Nu ne putem da bătuți. Am avut la 0-0 acea ocazie a lui Ivan. Dacă marcam, alta era soarta acestei partide. Din păcate, nu am marcat și am primit gol din acea fază fixă. Am intrat la pauză cu deficit de un gol, iar în a doua repriză n-am putut să mai revenim. Ne pare destul de rău, dar n-avem ce să facem, trebuie să mergem mai departe și să muncim în continuare. Chiar nu mai am cuvinte, nu știu ce să mai zic. Câteodată stau seara și mă gândesc. Poate eu sunt blestemat și nu pot să câștigat un trofeu… chiar nu știu ce se întâmplă! În play-off nu e nicio echipă mică. Ați văzut echipele cum joacă cu noi și nu vreau să dezvolt acest subiect. Probabil, Sepsi a avut o primă, au câștigat, au meritat victoria. Mai departe, noi trebuie să ridicăm capul și să muncim mai mult“, a spus Nistor.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS