11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalAlexandru Mitriță: „Mesajul meu pentru suporteri este să fie alături de echipă“

Alexandru Mitriță: „Mesajul meu pentru suporteri este să fie alături de echipă“

-

Alexandru Mitriță, unul dintre cei mai iubiți jucători ai Băniei, a fost părtaș vineri seară, pe „Ion Oblemenco“, la remiza Universității Craiova cu FC Argeș. Mijlocașul formației Al-Ahli Jeddah a afirmat că a dat o fugă în țară ca să-și rezolve niște probleme și să-și vadă familia. El va pleca însă în acest weekend în Arabia Saudită, unde se simte foarte bine.

„Am avut doar o mică vacanță, am venit să rezolv toate problemele și sunt bucuros că am venit acasă. Fetele mele sunt bine, toată lumea este bine. Mâine (sâmbătă – n.r.) voi pleca în Arabia Saudită. Mă simt bine acolo, apreciat și asta este cel mai important pentru mine. Sper să continuu jocurile foarte bune pe care le-am avut“, a spus „Piticul atomic“.

„Universitatea nu a ieșit din lupta pentru titlu“

Alex Mitriță a afirmat că îi era dor de Universitatea Craiova și speră ca echipa să pună capăt șirului de nereușite.

„Îmi era dor de Universitate, de orașul ăsta. Iubesc această echipă și voi fi alături de băieți mereu. A fost o reîntâlnire plăcută cu stadionul acesta, dar îmi pare rău că nu am putut revedea băieții. Am vorbit cu Elvir Koljic, este optimist și sper să revină cât mai repede pe teren. Am trăit și eu așa ceva, ca fotbalist. Sunt momente mai puțin plăcute, dar cu siguranță că băieții vor trece peste și o să-și revină. Nu, Universitatea nu a ieșit din lupta pentru titlu. Mai este de jucat o jumătate de campionat. Sunt multe meciuri și cu siguranță o să-și revină. Lipsesc victoriile, dar vor veni și ele. Craiova are o echipă valoroasă, dar în momentul acesta trebuie să câștige“, a explicat internaționalul oltean.

„Acum este Corneliu Papură antrenor și nu trebuie să-l dăm afară că are 6 egaluri consecutive. Trebuie să avem încredere în continuare în dânsul și, cu siguranță, cu o victorie se va schimba fața echipei. Mesajul meu pentru suporteri este să fie alături de echipă. Au fost momente și mai puțin bune, dar trebuie să fim alături de echipă și când merge bine, și când merge rău“, a completat Alex Mitriță.

Alexandru Mitriță vrea la națională

Întrebat dacă și-a luat gândul de la echipa națională prin transferul la Al-Ahli Jeddah, Alex Mitriță a punctat că speră să fie convocat de Mirel Rădoi la următoarele acțiuni.

„Normal că mă gândesc și la națională. Orice jucător își dorește asta. Mereu îmi va fi gândul acolo și dacă voi fi convocat voi veni cu cea mai mare plăcere. Îl cunosc pe Mirel Rădoi, este un antrenor tânăr, care își dorește să câștige. A avut un turneu fantastic cu România U21 și cu siguranță și la echipa națională o să urmeze aceeași cale“, a subliniat Alex Mitriță.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Cod galben de precipitații

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de...

ȘTIRI GdS