19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – Sepsi | Leo Grozavu: „Va trebui să fim foarte pragmatici“

„U“ Craiova – Sepsi | Leo Grozavu: „Va trebui să fim foarte pragmatici“

-

Antrenorul formației Sepsi Sf. Gheorghe, Leo Grozavu, a susținut sâmbătă o conferință de presă în care a făcut bilanțul pregătirii din perioada premergătoare returului Ligii 1.

„E mult spus cantonament ce am făcut noi, pentru că perioada a fost foarte scurtă. Mai ales că de la primul joc amical și până în momentul începerii returului a fost doar o săptămână. Cu alte cuvinte, a fost un ciclu săptămânal normal de antrenamente. Sigur, am încercat să vedem potențialul băieților din momentul de față, să vedem cât s-a pierdut în această vacanță destul de scurtă. Am mai încercat să retușem ce se mai putea retușa. În același timp sunt nemulțumit de faptul că nu am avut destul timp la dispoziție să ne facem un program așa cum ne-am fi dorit. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne plângem, pentru că toate echipele sunt în aceeași situație“, a declarat antrenorul covăsnenilor.

„Mai mult, de dimineață am văzut că ne mai dă și zăpada programul peste cap. Dar astea sunt condițiile. Știam cu toții că dacă luna decembrie a fost mai blândă, în ianuarie și februarie va fi mai rău și se va juca pe terenuri grele. Avem de confirmat toamna bună pe care am reușit-o și va trebui să fim în plenitudinea forțelor de la prima etapă“, a completat acesta.

Leo Grozavu: „Avem nevoie de puncte“

Tehnicianul lui Sepsi a vorbit destul de puțin despre meciul cu Universitatea Craiova, programat marți, de la ora 19.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Grozavu a punctat următoarele patru meciuri, cu „U“ Craiova, CFR Cluj, Astra și Viitorul, se anunță de „foc“ pentru Sepsi, care nu concepe să nu intre în play-off.

„Va fi o partidă dificilă în Bănie. Știm cu toții de când am început campionatul că avem acest program cu primele patru etape în care întâlnim echipe foarte bune, care își doresc să joace în play-off și să se bată pentru primele locuri. Vom vedea la momentul jocului cum vom sta. În primele 3-4 etape, până ne regăsim ritmul, va trebui să fim foarte pragmatici, să știm să speculăm fiecare moment, pentru că avem nevoie de puncte.

Obiectivele sunt clare: să intrăm în play-off, după care vom vedea ce putem să facem. Suntem în prima parte a clasamentului și avem obligația să confirmăm că nu am ajuns acolo întâmplător. Va trebui să muncim foarte mult, pentru că, mai mult ca sigur, lumea ne bagă mult mai mult în seamă din momentul de față“, a subliniat Leo Grozavu.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

(VIDEO) Ceremonia lopeții, la Spitalul Regional. Olguța a venit...

Astăzi a avut loc ceremonia de „spargere a solului”...

ȘTIRI GdS