20.9 C
Craiova
marți, 8 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova – Sepsi | Mihai Bălașa: „Trebuie să învățăm din greșelile din tur“

„U“ Craiova – Sepsi | Mihai Bălașa: „Trebuie să învățăm din greșelile din tur“

-

Fundașul formației Universitatea Craiova, Mihai Bălașa, a prefațat astăzi prima confruntare din 2021, cu Sepsi Sf. Gheorghe, programată marți, 12 ianuarie, de la ora 19.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Reprezentantul vestiarului alb-albastru a subliniat că misiunea nu va fi deloc ușoară, dar consideră că echipa este pregătită pentru victorie. El a mai punctat că Știința nu are nimic de demonstrat rivalilor, pe terenul cărora a câștigat la limită, 1-0, cu un gol al lui Elvir Koljic marcat în minutul 88.

„Sepsi este o echipă foarte bine organizată, agresivă, cu un antrenor pe același stil, foarte agresiv și care știe să-i motiveze. Cu siguranță ne va aștepta un meci destul de greu. Se știe din anii trecuți că Sepsi este o echipă care an de an își propune play-off-ul și că este puternică. Și norocul face parte din fotbal (vizavi de meciul tur – n.r.). Și noi poate am fost în anumite dăți mai puțin norocoși. Nu avem de demonstrat nimic nimănui, decât nouă și suporterilor. Presiune va fi mereu, la orice meci, pentru că suntem o echipă care aspiră la campionat“, a spus Mihai Bălașa.

Fotbalistul Științei regretă reapariția cazurilor de Covid în lotul echipei, în speță Ovidiu Bic și Vasile Constantin: „Din păcate avem doi colegi care au ieșit pozitivi, dar sperăm să-și revină cât mai repede. Să sperăm că o să vină vremea să facem vaccinul și o să treacă toată această problemă. Nu este confortabil pentru nimeni“.

„O vacanță mai lungă era mult mai bună“

Mihai Bălașa a comentat și pe tema vacanței scurte și a pregătirii din această perioadă precompetițională.

Foto: Alex Vîrtosu

„Ne era mai greu dacă reveneam după o perioadă mai lungă de relaxare. Dar la cât am avut vacanță, 8-9 zile, n-am pierdut foarte mult din pregătirea fizică. A fost foarte bine din acest punct de vedere. Părerea mea este că o vacanță mai lungă era mult mai bună. Veneam după 8-9 luni în care s-a jucat săptămânal și pentru psihicul nostru era mai ok. Dar ăsta este programul și nu avem ce să facem. Nu este ciudat să jucăm meciuri oficiale în luna ianuarie, atât timp cât vremea va fi ok. Sperăm ca vremea să fie de partea noastră și să nu avem neplăceri“, a afirmat apărătorul grupării oltene.

Mihai Bălașa: „Poate interveni oricând o surpriză“

Întrebat despre play-off și despre lupta pentru titlu, ținând cont de mutările făcute în această iarnă de echipele din Liga 1, Mihai Bălașa a punctat că principalii adversari ai Universității Craiova sunt chiar jucătorii echipei.

Foto: Alex Vîrtosu

„Suntem trei echipe care luptăm, cele clasate pe primele locuri, dar mai sunt foarte multe meciuri de jucat și poate interveni oricând o surpriză. Noi suntem cei mai periculoși adversari ai noștri. Trebuie să învățăm din greșelile din turul campionatului, unde am pierdut 6 puncte cu două echipe care atunci erau în parte a doua a clasamentului. Ce este cel mai deranjant este că le-am pierdut acasă, unde nu avem voie să faem pași greșiți dacă ne dorim să câștigăm campionatul. Nu avem de ce să ne temem de ceilalți, atât timp cât problema este la noi. Cu acele puncte pierdute ușor, pe teren propriu, acum eram pe primul loc“, a subliniat Mihai Bălașa.

Citește și: Serie A | AC Milan și-a revenit rapid după „dușul“ cu Juventus. Victorie la pas cu AC Torino

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Trupul fără viață al unui bărbat, găsit într-un parc...

Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat marți...

ȘTIRI GdS