14.5 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - Chindia, 0-1 final. Ne-am făcut din nou de râs. Jocul, mult sub așteptări

„U“ Craiova – Chindia, 0-1 final. Ne-am făcut din nou de râs. Jocul, mult sub așteptări

Mai rău de atât nu se putea. Știința s-a făcut de râs și astăzi, cu echipa lui Săndoi, iar diferența până la locul secund începe să nu se mai vadă. Jocul modest și fără vlagă al alb-albaștrilor le-a permis oaspeților să își creeze ocazii importante și să obțină penaltiul decisiv. Este al doilea eșec consecutiv pe teren propriu al Universității, iar dacă Bergodi nu găsește alte soluții pentru meciurile viitoare, situația echipei s-ar pute înrăutăți.

Final: „U“ Craiova – Chindia 0-1.

min. 84: Mai puțin de 10 minute până la final, iar Universitatea atacă în gol. Din păcate, jocul lasă mult de dorit…

min. 70: Mamut nu are nici noroc. Acesta a fost din nou aproape de un super gol, din foarfecă laterală, dar a lovit, din nou, bara.

min. 66: Ultima schimbare la Craiova. Vlădoiu îl înlocuiește pe Mitran. De asemenea, Yameogo a intrat la Chindia.

min. 62: Ocazie bună de gol pentru Mamut. Acesta și-a făcut mingea pe stângul, iar șutul acestuia a fost respins în corner de Aioani. În faza următoare, tot Mamut a lovit bara transversală, după o lovitură de cap.

min. 60: Ne vine să credem sau nu, până în minutul 60 nu a fost absolut nicio ocazie importantă. Mai mult, acesta a fost minutul în care s-a produs a patra schimbare la Craiova. Cîmpanu a intrat pentru prima dată la Universitatea, schimbat fiind Ofosu.

min. 46: Trei modificări în echipa Craiovei. Mamut, Ivan și Bărbuț au intrat pe gazon în locul lui Tudorie, Căpățînă și Baiaram.

Partida s-a reluat.

Știința se prezintă jalnic, iar acest lucru deranjează enorm. Fără Bancu și Cicâldău, Universitatea nu a fost capabilă să-și creeze ocazii clare de gol în primele 45 de minute. De asemenea, apărarea este „vraiște“ fără Mihai Bălașa, Papp și Acka făcând mai multe gafe. Ce-i drept, lovitura de la 11 metri a fost ușor acordată, dar ambiția și dorința de victorie a celor de la Chindia s-a resimțit încă din primul minut. Bergodi trebuie să facă ceva la pauză, pentru că altfel putem da din rău în mai rău, poate chiar în ridicol.

Pauză: „U“ Craiova – Chindia 0-1.

min. 37: Craiova are șanse să încaseze multe goluri astăzi la cum se prezintă apărarea. Dumitrașcu a scăpat singur cu Pigliacelli, a încercat să îl lobeze, dar s-a făcut de râs.

min 30: Popa deschide scorul pentru Chindia de la punctul cu var.

min. 29: Penalty pentru Chindia. Florea este lovit foarte ușor de Constantin, iar Popa dictează penalty.

min. 27: Ocazie mare pentru Universitatea! Ofosu a fost aproape de gol, după ce a trimis un șut de la marginea careului, dar portarul oaspeților, Aioani, a fost pe fază și a trimis în corner.

min. 21: Prima ocazie de gol a Științei a venit abia în minutul 21. Alex Tudorie a fost aproape de prima reușită în tricoul alb-albastru, dar Florea s-a pus „paravan“, mingea l-a lovit și s-a scurs în corner.

min. 12: Ocazie incredibilă pentru Chindia. Paul Papp încă nu s-a „trezit“ și a gafat, aproape decisiv. Neguț a scăpat singur cu Pigliacelli, dar în loc să șuteze, a preferat o centrare, care nu a ajuns la destinație. Probleme mari în apărarea Craiovei!

10 minute s-au scurs din meci, iar cele două formații sunt, pentru moment, la „capitolul“ tatonare.

Jucătorii Științei au intrat pe teren îmbracați în tricouri cu chipul lui Adrian Păunescu imprimat. De asemenea, s-a ținut un minut de reculegere la 10 ani de la dispariția celui care a scris imnul Universității Craiova!

Partida a început!

„U“ Craiova întâlneşte astăzi, de la ora 21.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“, pe Chindia Târgoviște. Meciul contează pentru etapa a 10-a din Liga 1, iar GdS vă va ţine la curent cu evoluţia scorului şi cu momentele importante ale meciului.

Echipele de start:

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran, Constantin, Acka, Papp – Bic, Nistor, Căpățînă – Baiaram, Tudorie, Ofosu. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve: Popescu – Vlădoiu, Olteanu, Cîmpanu, V. Constantin, Mateiu, Bărbuț, Ivan, Mamut.

Chindia: Aioani – Căpușă, Pițian, Iacob, Fomba – Neguț, Rață, Dulca – Dumitrașcu, Popa, Florea. Antrenor: Emil Săndoi.
Rezerve: Moldovan – Yameogo, Ioniță, Neicuțescu, Martac, Atanase, Berisha, Cherchez, Costea.

Partida va fi arbitrată de de Cătălin Popa (Piteşti). Acesta va fi ajutat de asistenţii Valentin Avram (Bucureşti) şi George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel). Al patrulea oficial a fost numit Marian Barbu (Făgăraş).

Știința are câteva probleme de lot înaintea acestui joc. Dacă Alexandru Cicâldău și Mihai Bălașa au suferit leziuni musculare și sunt indisponibili pentru acest joc, Nicușor Bancu a contactat noul coronavirus și nu va putea fi alături de echipă în această seară. Dar, sunt și părți bune, care încep cu revenirea pe terenul de joc a lui Ștefan Vlădoiu și posibil a lui Marius Constantin. De asemenea, George Cîmpanu este apt de joc și poate fi o soluție pentru Cristiano Bergodi.

Date statistice:

Universitatea s-a instalat în fruntea clasamentului la finele rundei a 3-a şi nu a mai cedat prima poziţie.

– Oltenii au reuşit în acest sezon opt victorii, șase dintre ele fiind la un gol diferenţă.

– Opt dintre cele 14 goluri marcate de alb-albaştri au fost izbutite în prima repriză.

– Craiovenii au cea mai bună apărare din campionat, doar patru goluri primite, niciunul din faze fixe.

4 octombrie 2020, FC Botoşani – Chindia 0-2 a fost singura victorie reuşită de târgovişteni în ultimele 12 deplasări din CASA Liga 1, interval în care au mai înregistrat trei remize şi opt înfrângeri.

Chindia are cel mai slab atac din campionat, doar cinci goluri marcate, două dintre ele fiind izbutite de Daniel Florea.

Universitatea Craiova şi Chindia Târgovişte s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în sezonul regulat precedent, atunci când oltenii au câştigat pe teren propriu cu 1-0 (marcator M. Roman II), în timp ce în retur cele două au terminat la egalitate, scor 1-1 (goluri înscrise de Ovidiu Bic, respetiv Al. Cicâldău).

Partida va consemna şi revenirea lui Emil Săndoi în Bănie, unde a cunoscut cele mai mari realizări ca jucător şi a activat ca antrenor, ultima sa experienţă în oraşul de pe malul Jiului fiind chiar pe banca grupării alb-albastre, cu care s-a clasat pe locul al cincilea la finele sezonului 2014-2015 şi a stabilit recordul de invincibilitate pentru fotbalul craiovean, de  19 partide consecutive fără înfrângere.

Cristiano Bergodi şi Emil Săndoi s-au mai duelat de două ori din postura de antrenori, un joc s-a încheiat cu victoria fostului mare fundaş craiovean (17 mai 2015, Rapid – Universitatea Craiova 1-2), iar o partidă s-a terminat la egalitate (8 noiembrie 2015, Universitatea Craiova – ASA Tg. Mureş 1-1).

Liga 1, etapa 10

Vineri, 6 noiembrie:Astra – Academica Clinceni, ora 21.30: Universitatea Craiova – Chindia.
Sâmbătă, 7 noiembrie – ora 14.30: FC Voluntari – Poli Iaşi, ora 17.00: Sepsi – AFC Hermannstadt, ora 21.45: FCSB – FC Botoşani.
Duminică, 8 noiembrie – ora 18.00: FC Argeş – CFR Cluj, ora 21.00: FC Viitorul – Dinamo.
Luni, 9 noiembrie – ora 20.30: UTA Arad – Gaz Metan Mediaş.

Clasament:
1.„U“ Craiova 24 puncte (golaveraj 14:4)
2.FCSB 21 (24:9)
3.CFR Cluj 18 (10:5)
4.Sepsi 15 (12:8)
5.UTA 14 (10:8)
6.Viitorul 13 (15:13)
7.Clinceni 13 (8:6)
8.Botoșani 11 (14:13)
9.Chindia 11 (5:7)
10.Mediaș 10 (12:13)
11.Voluntari 10 (10:13)
12.Hermannstadt 10 (10:14)
13.Iași 9 (11:24)
14.Argeș 8 (9:15)
15.Dinamo 5 (7:11)
16.Astra 4 (9:17)

Citește și: „U“ Craiova – Chindia / Încă o pierdere pentru Cristiano Bergodi!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS