22.3 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalSezonul din Premier League va fi reluat pe 17 iunie

Sezonul din Premier League va fi reluat pe 17 iunie

Sezonul din Premier League, întrerupt pe 13 martie din cauza pandemiei de coronavirus, va fi reluat pe 17 iunie, a anunţat astăzi BBC, citat de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Premier League a refuzat să comenteze această informaţie, într-un moment când era în curs de desfăşurare o reuniune a oficialilor celor 20 de cluburi.

Sezonul ar urma să se reia pe 17 iunie cu două restanţe, Aston Villa – Sheffield United şi Manchester City – Arsenal. În weekendul 19-21 iunie ar urma să se dispute o etapă completă. Toate meciurile vor avea loc cu porţile închise.

Echipele din Premier League au reluat săptămâna trecută antrenamentele în grupuri restrânse. Miercuri, cele 20 de cluburi au votat în unanimitate reluarea antrenamentelor colective cu contacte între jucători.

Liverpool, care nu a mai fost campioană de 30 de ani, ests pe prima poziţie a clasamentului, cu un avans de 25 de puncte.

Citește și: VIDEO | Cristiano Bergodi a susținut primul antrenament la Universitatea Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS