20.1 C
Craiova
luni, 1 iunie, 2020
Știri de ultima oră Sport Fotbal Bild anunță când s-ar putea auzi primul fluier în Bundesliga

Bild anunță când s-ar putea auzi primul fluier în Bundesliga

Campionatul Germaniei s-ar putea relua pe 9 mai, însă fără spectatori în tribune, după pauza forţată cauzată de pandemia de coronavirus, a anunţat astăzi ziarul Bild, citat de Agerpres.

Conform publicaţiei germane, această dată este „mai probabilă“ decât 2 mai, care a fost luată în considerare în cadrul unei discuţii recente între directorii Ligii germane de fotbal (DFL), organizaţia însărcinată cu luarea acestei decizii.

„Momentan este vorba doar de planuri, care depind de mulţi factori externi“, a declarat un purtător de cuvânt al DFL.

Anterior s-a anunţat că Liga germană are în vedere reluarea sezonului cu porţile închise, la fiecare meci urmând să fie autorizat un număr maxim de 126 de persoane pe teren şi în jurul acestuia şi cel mult 239 de persoane în interiorul arene. Inclusiv agenţi de pază şi jurnalişti.

Bundesliga, care include prima şi a doua divizie a fotbalului german, este suspendată oficial până la 30 aprilie.

La liga a treia se va juca cu porțile închise

Pentru liga a treia, administrată de Federaţia germană de fotbal (DFB), se are în vedere reluarea meciurilor pe 16 mai, cu tribune goale, din motive de securitate sanitară.

Preşedintele DFB, Fritz Keller, şi-a exprimat ieri convingerea că pandemia va aduce un val de falimente în fotbalul profesionist german, inclusiv în prima ligă.

Germania este una dintre ţările cu cel mai mare număr de infecţii cu coronavirus, având 113.525 de cazuri confirmate şi 2.373 de decese, potrivit cifrelor Institutului Robert Koch (RKI), centrul competent în epidemiologie al acestei ţări.

Citește și: Lionel Messi, despre plecarea de la FC Barcelona. Vezi câteva „bijuterii“ reușite de argentinian!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

ȘTIRI GdS

Ce date vor fi colectate de la clienții teraselor?

Terasele s-au redeschis începând de luni, iar noile reglementări prevăd că trebuie să existe unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca...

Vâlcea: Prins circulând cu 174km/h

Polițiștii rutieri vâlceni au acționat, în acest weekend, pe drumurile de pe raza județului Vâlcea pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală....