13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalEXCLUSIV / Adrian Iencsi: Ne este dor de fotbal, de zâmbetul oamenilor la stadion

EXCLUSIV / Adrian Iencsi: Ne este dor de fotbal, de zâmbetul oamenilor la stadion

Antrenorul echipei secunde a clubului Universitatea Craiova, Adrian Iencsi, a stat de vorbă cu GdS despre momentele dificile provocate de pandemia de coronavirus. „Mozambicanul“ ne-a povestit cum au reacționat „leuții“ de la „satelit“ când au primit vestea întreruperii activității și ce sarcini le-a trasat pe timpul vacanței forțate. În privința sa, Iencsi a mărturisit că își dedică timpul familiei și învățării a noi metode de antreament.

GdS: Salut Adi, cum stai cu autoizolarea?

Adrian Iencsi: Respect deciziile impuse de autorități. E firesc să stăm cu toții izolați. Este un moment foarte dificil pentru toți oamenii din România și din lume. Este o situație nemaiîntâlnită, delicată și e foarte important să reușim cu toții să trecem peste aceste momente. Trebuie să respectăm deciziile impuse, să stăm cât mai izolați și să ieșim din casă doar în momente de urgență majoră, pentru alimente și medicamente. Și asta odată la două săptămâni dacă se poate.

GdS: Te-ai săturat de tv?

Adrian Iencsi: Sunt alături de familie și mai facem și alte lucruri pe care în mod normal nu am fi avut timp să le facem. Nu prea mă uit la filme, pentru că îmi place să stau cu copiii. Avem jocuri, purtăm discuții, mai avem și școala asta online… În restul timpului prefer să mă uit pe laptop la altceva, tot legat de fotbal, de programul de antrenamente, metode de lucru. Am timp să studiez și alte lucruri pe care în mod normal nu aș fi avut timp să le fac. Profit de acest timp să mai studiez câte ceva.

GdS: Ai crezut că situația este atât de gravă încă de la început?

Adrian Iencsi: Da, de la început am tratat cu seriozitate și cu o anumită teamă acest coronavirus. Sănătatea este cea mai importantă. Așa am fost educat, să pun sănătatea mai presus de toate. Și sunt și un tip foarte credincios. De aceea nu am tratat în glumă această problemă. Acum este important să nu mai apară îmbolnăviri și să dispară acest microb.

„Nu știu când o să intrăm din nou în iarbă“

GdS: Cum au primit băieții vestea că întrerupeți activitatea?

Adrian Iencsi: La fel ca și mine, au fost surprinși. Eram pregătiți să susținem etapa a doua, îi întâlneam pe cei de la Bascov, mai erau două zile până la meci. În acea zi de joi au hotărât cei de la FRF și LPF să se întrerupă acea activitate. Urma să mai facem antrenamente până în acel weekend, pentru că nu știam exact care este situația. Imediat după antrenamentul de vineri, i-am anunțat pe grupul de whatsapp că până pe 31 martie se întrerupe activitatea. Le-am transmis să stea cât mai izolați și să-și facă acasă programul de antrenament. Le-amdat niște abdomene, flotări, extensii și ceva pentru picioare, cam ce poți să faci într-un spațiu restrâns, să-ți păstreze cât de cât tonusul. Acum mergem înainte cu bunul Dumnezeu și trăim cu speranța că o să fie din ce în ce mai bine.

GdS: Cu cei din club ai mai vorbit?

Adrian Iencsi: Am vorbit, dar legat de programare. Nimeni nu poate spune când am putea să ne reluăm activitatea. S-a hotărât să se meargă acasă prima dată până pe 31 martie, după s-a prelungit pauza până pe 21 aprilie. Nu știu când o să intrăm din nou în iarbă. Totul depinde de ce urmează de la o zi la alta. Nu poți să-ți propui nimic. Cu toții așteptăm ca lucrurile să se îmbunătățească de la zi, la zi, legat de această pandemie de coronavirus.

GdS: Crezi că vom scăpa curând?

Adrian Iencsi: Nu știu, dar trăiesc cu speranța asta. Îmi doresc foarte mult ca lucrurile să revină la normal cât mai curând posibil. Ne este dor de fotbal, de zâmbetul oamenilor la stadion, pe stradă, de entuziasmul tuturor. Acum vedem cât de mult contează acest respect reciproc, cât de mult ne bucuram de lucrurile simple, cât de mult contează să ai prieteni. Sper că odată cu acest episod să devenim mai buni cu toții, pentru că armonia numai de noi depinde. Nu tehnologia, nu altceva.

Citește și:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS