Acasă Sport Fotbal Amical / Universitatea II Craiova a încheiat seria amicalelor. Vezi ce a...

Amical / Universitatea II Craiova a încheiat seria amicalelor. Vezi ce a făcut astăzi!

-

Universitatea II Craiova a încheiat seria partidelor amicale. „Satelitul“ Ştiinţei a pierdut astăzi, la Ploieşti, ultimul test susţinut în compania Astrei II, care a folosit foarte mulţi jucători de la prima echipă a clubului. A fost 1-0 pentru adversari, care au înscris dintr-un penalti. De menţionat că la scorul de 1-0, Universitatea II Craiova a irosit o lovitură de pedeapsă prin Danciu.

Antrenorii Universităţii II Craiova, Adrian Iencsi şi Ionuţ Stancu, au început meciul cu Astra II cu următorul unsprezece: Păuşescu – Olteanu, Gardoş, Mitran, Briceag – Ionuţ Popescu, Guţă, Danciu – Baiaram, Trancă, Adi Juncu. Pe parcurs au mai apelat la: Bunea – Cosmin Dobre, Neţoiu, Croitoru, Dragoş Popa.

„A fost un joc de pregătire foarte bun. Am întâlnit un adversar valoros. Nu aş putea spune că am jucat cu echipa a doua a Astrei, ci cu prima. Ei au folosit jucătorii care au evoluat mai puţin în Liga 1, jucători consacraţi, precum Takayuky. Sunt mulţumit de modul cum s-au mişcat băieţii, chiar dacă am pierdut. Creştem de la joc, la joc şi asta mă bucură. A fost o iarnă cu teste susţinute numai împotriva unor formaţii foarte bune, multe de Liga a II-a, iar asta ne-a făcut să dăm totul. Acum intrăm în linie dreaptă cu pregătirea şi aşteptăm reluarea campionatului“, a declarat Adrian Iencsi, pentru GdS.

Bilanţul amicalelor Universităţii II Craiova cuprinde două victorii, 4-0 cu Rapid U19 şi 2-1 cu Sporting Roşiori, şi patru înfrângeri: 1-3 cu FC Argeș, 2-4 cu CS Mioveni, 1-5 cu Turris Turnu Măgurele şi 0-1 cu Astra II.

Universitatea II Craiova ocupă locul 3 în Liga a III-a, seria 3, şi va debuta în retur, pe 7 martie, la CS Baloteşti.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

Jurnal de antreprenor. SPIACT Craiova întâmpină sincope în aprovizionarea cu piese

Firma are 103 angajați și nu a întrerupt activitatea. Probleme apar la aprovizionarea cu diverse repere necesare în producție. „La produsele complexe, ca ale noastre, dacă lipsește o piesă nu putem face produsul“, a spus administratorul SPIACT.