22.3 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalVIDEO / Exclusiv: Dorin Goian, prins cu treabă în Oltenia, la CSO Filiaşi

VIDEO / Exclusiv: Dorin Goian, prins cu treabă în Oltenia, la CSO Filiaşi

-

Dorin Goian a fost antrenorul echipei CSO Filiaşi pentru un antrenament. Asta s-a întâmplat marţi după-amiază, când fostul internaţional român a susţinut proba practică a unei lecţii necesare la Şcoala de Antrenori. El este cursant, la fel ca tehnicianul grupării doljene, Nae Constantin, la Licenţa Pro UEFA. De altfel, şi Nae a fost supervizat la şedinţa de dimineaţă, ambii având acelaşi lector: Valentin Sinescu. La cele două şedinţe de pregătire a participat şi Nicu Croitoru, dar acesta s-a rezumat la a-şi lua notiţe.

„Goe“ are 39 de ani, iar în cariera de fotbalist a evoluat pentru următoarele echipe: Foresta Suceava, Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Bacău, Steaua București, Palermo, Glasgow Rangers, Spezia, Asteras Tripolis.

„Îmi doresc ca Nae să facă o treabă bună aici, la Filiaşi“

Dorin Goian, fundaş care a evoluat de 69 de ori în tricoul naţionalei României, marcator a cinci goluri, s-a declarat încântat de cele găsite la CSO Filiaşi. La fel şi de acţiunea în sine. El a afirmat că este susţinătorul grupării doljene în returul campionatului de la Liga a III-a, seria 4.

„Îmi face plăcere să mă aflu în iarbă, alături de băieţi, chiar dacă a fost pentru prima oară când i-am văzut şi am lucrat cu ei. Sunt bucuros că am reuşit să termin antrenamentul şi sper că a fost ok. S-au schimbat acum lucrurile la Şcoala de Antrenori şi sunt alte cerinţe pentru Licenţa Pro faţă de ce era înainte. Sunt bucuros că mă aflu pe aici, prin zona asta, prin Filiaşi. Sunt bucuros că m-am întâlnit cu Nae Constantin, Nicu Croitoru şi Vali Sinescu. Îmi doresc ca Nae să facă o treabă bună aici, la Filiaşi, şi să reuşească salvarea de la retrogradare.

Nu o să fie uşor, dar am mare încredere în el şi în potenţialul acestor băieţi. CSO Filiaşi are o echipă cuminte, muncitoare. Câţiva dintre jucători au un potenţial foarte mare, pot face pasul la un nivel superior. Acum este important pentru ei să fie sănătoşi, să-şi facă treaba aici, la Filiaşi. Trebuie să încerce tot timpul să progreseze, la fiecare antrenament şi la fiecare meci, şi vor reuşi“, a declarat Dorin Goian, pentru GdS.

O vede vicecampioană pe Universitatea Craiova

Întrebat despre lupta pentru supremaţia Ligii 1, Dorin Goian a declarat că apreciază foarte mult Universitatea Craiova. El consideră că Ştiinţa este o echipă foarte bună, dar o vede terminând play-off-ul pe locul 2, după CFR Cluj. Asta din cauza fluctuaţiilor din joc. „Goe“ nu o include pe FCSB în lupta pentru titlu şi crede că treapta a treia a podiumului va fi ocupată de FC Botoşani.

„CFR Cluj rămâne pentru mine favorită la câştigarea titlului. Mi se parea cea mai închegată echipă, şi mai experiementată. De aceea cred că ea se va impune. Universitatea Craiova este o echipă bună, cu jucători foarte valoroşi, dar care, din păcate, mi se pare că nu are constanţa CFR-ului. Alternează evoluţiile bune cu cele mai puţin bune şi cred eu că în acest play-off va conta foarte mult linia pe care vei merge ca echipă. Dacă vei merge pe o linie echilibrată, ascendentă, va fi ok. Dacă nu, e foarte greu să ai şanse la titlu.

Ultimele evoluţii ale FCSB-ului nu mă determină să am multe laude la adresa ei. Au încheiat anul trecut foarte bine, dar în începutul acestui an se prezintă într-o formă destul de slabă. Rămâne de văzut cum se vor descurca în play-off. Această etapă a campionatului se anunţă extrem de interesantă, şi mă refer şi la play-out. Cred că podiumul Ligii 1 va arăta aşa: 1. CFR Cluj, 2. Universitatea Craiova, 3. FC Botoşani. Sper ca echipa cea mai bună să câştige campionatul şi, de ce nu, să reuşească o nouă calificare în grupele Ligii Campionilor. Cred că ne este dor tuturor de o participare în Champions League pentru echipele româneşti“, a încheiat Dorin Goian.

Citeşte şi:

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Pensiile pentru luna mai, distribuite în avans

Compania Naţională ,,Poşta Română” anunţă că a început distribuirea...

ȘTIRI GdS