10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalChindia - „U” Craiova, 1-1. Băieții lui Piți s-au întors la evoluțiile slabe

Chindia – „U” Craiova, 1-1. Băieții lui Piți s-au întors la evoluțiile slabe

După 4-1 cu Voluntari și Dinamo, Universitatea Craiova părea să-și fi găsit ritmul. Meciul de la Ploiești, de sâmbătă, cu Chindia Târgoviște avea o miză foarte mare pentru băieții lui Victor Pițurcă. O victorie ar fi poziționat-o pe Știința lângă liderul CFR Cluj, în plus ar fi însemnat continuitate și certitudine în privința jocului. Evoluția de pe stadionul „Ilie Oană“ nu a fost însă cea așteptată de întreaga suflare alb-albastră și „leii“ au reușit doar un egal, 1-1. Asta în condițiile în care au evoluat mai bine de o oră în superioritate numerică, Ivancic fiind eliminat în minutul 28.

Chindia a deschis scorul prin Ovidiu Bic, fotbalist împrumutat din Bănie (’61). Alb-albaștrii au egalat norocos, după un șut al lui Alex Cicâldău deviat de zid (’63).

Universitatea Craiova ocupă locul 4 în clasamentul Ligii I, cu 28 de puncte. Următorul joc al elevilor lui Victor Pițurcă va avea loc împotriva lui Hermannstadt, duminică, 24 noiembrie, de la ora 19.30, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și momentele importante, pe care le regăsiți mai jos.

Min. 90+4: Final: Chindia Târgoviște – „U“ Craiova 1-1.

Min. 90: Bancu a șutat foarte slab la poartă dintr-o poziție foarte bună.

Min: 88: intră Novac și iese Neguț, la Chindia.

Min. 87: Neguț a încercat să-l învingă pe Pigliacelli cu un exterior, dar mingea a trecut pe lângă poartă. Bărbuț a fost cel care i-a pus pe adversari pe contraatac.

Min. 83: Alb-albaștrii nu au idei în ofensivă și jocul se îndreaptă spre o remiză.

Min. 80: Moldovan mută din nou: iese Neciu și intră Dumitrașcu.

Min. 77: schimbare la Chindia: a ieșit Dumiter și a intrat Voduț

Min. 74: Yameogo a primit galben.

Min. 68: Mihăilă este schimbat cu Zakaric. Craiova a epuizat înlocuirile.

Min. 67: Dumiter a șutat slab de la distanță.

Min: 64: Victor Pițurcă l-a schimbat pe Ivanov, cu Ioniță.

Min. 63, 1-1: gooooollll Craiova: Cicâldău a rerstabilit egalitatea dintr-o lovitură liberă de la 17 metri, mingea fiind deviată de zid.

Min. 62: schimbare la Universitatea: Bălașa i-a lăsat locul lui Acka.

Min. 61, 1-0: Ovidiu Bic a deschis scorul cu un șut de la 15 metri, după o centrare venit din dreapta.

Min. 60: Bancu a văzut galben pentru un fault în marginea careului.

Min. 56: Cicâldău s-a ales cu galben după ce l-acontrolat la gleznă pe Neguț

Min. 52: galben și pentru Andrei Ivan.

Min: 50: Pigliacelli a prins fără probleme o minge aruncată în careu de dâmbovițeni.

Min: 50: Mihăilă a primit cartonaș galben după o tragere de tricou la Dumiter.

Min. 49: Cicâldău a șutat puternic din afara careului mare, dar mingea a trecut puțin peste poartă.

Partida a fost reluată.

Pauză: Chindia – „U“ Craiova 0-0.

Statistica: flashscore.ro

MIn. 45: vor fi 2 minute suplimentare pentru această repriză.

Min. 39: Cicâldău a centrat de pe dreapta, dintr-o lovitură liber, Andrei Ivan s-a înălțat și a reluat cu capul de la 8 metri, dar mingea a trecut la o palmă de butul din stânga al porții.

Min. 37: Mihăilă a încercat să-l surprindă pe portar cu un șut de la distanță, dar mingea a căzut pe plasă.

Min. 36: Cicâldău a centrat excelent în mijlocul careului pentru Cosic, dar acesta a reluat imprecis.

Min. 35: Bărbuț a fost blocat in extremis de Bic, faza soldându-se cu un corner.

Min 28: Chindia a rămas în 10 oameni, după ce Ivancic l-a lovit cu cotul pe Bălașa în aer. Fundațul nostru este încă întins pe gazon.

Min. 27: Bărbuț a reușit să-și creeze poziție de șut de la 17 metri, dar finalizarea nu a fost cu efect pe tabelă.

Min. 26: Bancu a șutat puternic de la 30 de metri, cu dreptul, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Min 23: Dâmbovițenii au beneficiat de un corner, dar nu au știu cum să desfacă defensiva olteană.

Min. 20: Bărbuț a centrat de pe dreapta pentru Bancu, dar lovitura acestuia de cap nu a avut efectul scontat,

Min. 14: Vlădoiu pare să nu se regăsească în acest prim sfert de oră, el având mai multe inexactități atât în defensivă, cât și în plan ofensiv.

Min. 8: Andrei Ivan a reușit să șuteze de la 12 metri lateral stânga, dar fără probleme pentru portar.

Min. 7: suporterii Științei domină fondul sonor de pe stadionul „Ilie Oană“.

Min. 4: Mihăilă a reuat slab de la 14 metri, după o fază inițiată de Andrei Ivan și o pasă a lui Cicâldău.

Min. 3: șut bun al lui Mihăilă de la 25 de metri, dar Aioani a reușit să rețină în doi timpi.

Partida a început.

Universitatea Craiova va disputa astăzi, de la ora 17.30, partida contra formației lui Viorel Moldovan, Chindia Târgoviște. Meciul care se va desfășura pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești contează pentru etapa a 16-a din Liga 1.

Partida va fi arbitrată de Cătălin Popa (Pitești), ajutat de asistenții Valentin Avram (București), Mihai Marius Marica (Bistrița). Rezervă a fost desemnat George Rădulescu (București).

Observator CCA: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe), observator CCA: Ioan Mironaş (Piatra Neamț).

GdS vă va ține la curent cu evoluția scorului și momentele importante din timpul meciului.

Echipele de start:

Chindia Târgoviște: Aioani – Martac, Benga, Leca, Neciu – Negruț, Rață, Bic, Yameogo – Ivancic, Dumiter. Antrenor: Viorel Moldovan.
Rezerve: Dumitrașcu, Moldovan, Dinu, Novac, Mihai, Voduț, Cherchez.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, Tiago, Bancu – Ivanov, Cicâldău, Cosic – Bărbuț, Ivan, Mihăilă. Antrenor: Victor Pițurcă.
Rezerve: Marinescu, Zakaric, Nițu, Ioniță, Qaka, Acka, Vătăjelu.

Citește și: CS Cârcea, set la unu cu Pleniţa. Nuţă şi Sîrmon, în zi de graţie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS