10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Acasă Sport Fotbal Mihai Ianovschi: Vrem să facem o echipă competitivă

Mihai Ianovschi: Vrem să facem o echipă competitivă

0
Mihai Ianovschi: Vrem să facem o echipă competitivă

Antrenorul formaţiei CSM Slatina, Mihai Ianovschi, este bucuros că echipa sa a obţinut maximum de puncte până acum în Liga a III-a, seria 3. Acesta a admis însă că jocul echipei sale încă scârţâie. Gruparea din Olt s-a impus cu 1-0 în etapa a treia în faţa Astrei şi evoluţia din repriza secundă l-a nemulţumit pe tehnician.

„A fost o victorie muncită cu Astra. Ce mă deranjează cel mai tare e că spectacolul fotbalistic trebuia să fie altul. Am pregătit altceva, iar pretenţiile sunt mult mai mari. Din punct de vedere al rezultatului este ok. Avem 9 puncte din 9 posibile, dar ca joc am rămas datori faţă de spectatori. Nu a fost vorba despre o relaxare, din punct de vedere al motivaţiei lucrurile au fost ok. Nu au evoluat aşa cum trebuia. Ne-am fi dorit să fim un pic mai proaspeţi, să punem mai multă presiune”, a spus Ianovschi.

Este a doua victorie la limită de pe teren propriu, probabil că presiunea publicului îşi spune cuvântul. Încă nu reuşim să ne descătuşăm în faţa propriilor suporteri. Sperăm ca jocul să arate mai bine cu fiecare etapă consumată. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le îmbunătăţim, pentru că jocurile grele de acum încolo vor veni. Noi vrem să le aducem bucurie în fiecare weekend oamenilor din oraş“, a declarat Mihai Ianovschi, fostul lector al școalii de antrenori din cadrul FRF.


Se aşteaptă la un meci greu cu Alexandria

Pentru CSM Slatina vine meciul cu CSM Alexandria, programat vineri, de la ora 17.00, în deplasare, iar aşteptările sunt mari:

„Ne va aştepta un meci foarte greu. Întâlnim o echipă mult mai bună decât ce am întâlnit până acum, cu un antrenor foarte bun, pe un teren care nu se ridică la nivelul celui de la Slatina. O să ne adaptăm şi cu siguranţă vom fi pregătiţi vineri ca să aducem cele trei puncte”.

Se gândeşte la promovare, dar nu o spune

Întrebat despre promovare, Mihai Ianovschi ne-a declarat că a găsit un proiect bun la CSM Slatina şi că ia totul pas cu pas, în linişte, pentru a nu pune o presiune suplimentară pe jucători.

„Mesajul meu pentru jucători şi pentru oamenii din oraş este că ne vom lupta pentru cele trei puncte care vor fi puse în jocul viitor. Luăm totul pas cu pas, tragem linie în iarnă şi vedem ce ne-a oferit turul de campionat. Toţi cei care şi-au propus lucruri măreţe au luat-o pas cu pas şi numai aşa putem avea sorţi de izbândă. Obiectivele trâmbiţate, şi avem exemplele de anul trecut din Liga a III-a şi Liga a II-a, nu au reuşit. Vrem să facem aici o echipă competitivă, care să mulţumească oamenii şi să vadă la lucru jucători care sunt de aici, din oraş”, a declarat Ianovschi.

Nu mai există ideea de echipă slabă

Tehnicianul lui CSM Slatina nu a dorit să se pronunţe asupra echipelor contracandidate la promovare, considerând că toate competitoarele sunt bune.

Nu pot să spun că există o echipă, trei sau cinci, cu care luptăm pentru primul loc. Cu toate ne luptăm! Toate sunt echipe bune. Nu mai există ideea de echipă slabă în 2019, toate sunt la acelaşi nivel, iar fotbalul este imprevizibil. Am antrenat mai sus, dar nu contează nivelul, important este pasiunea pe care o pui şi ceea ce-ţi doreşti. Proiectul de aici este bun şi este unul dintre motivele pentru care am plecat de la nivelul echipei naţionale. Am găsit lucrurile extrem de bine puse la punct“, a spus Ianovschi.

Poate te interesează si: CSM Slatina, victorie scurtă cu Astra II