19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetFinal 8, venim! SCMU Craiova s-a distrat cu Miercurea Ciuc și continuă în Cupă

Final 8, venim! SCMU Craiova s-a distrat cu Miercurea Ciuc și continuă în Cupă

SCMU Craiova și-a asigurat, în această după masă, prezența în Final 8-ul Cupei României, care se va desfășura în luna martie, anul viitor. Trupa antrenată de Aco Todorov a învins-o la scor și pe Miercurea Ciuc, 73-53, iar ultimul joc din grupă, cel cu CSU Oradea, va fi unul, cel mai sigur, fără miză.

La fel ca și în precedentele două partide de la Oradea, SCMU Craiova nu a întâmpinat nicio problemă, iar victoria a fost, și de această dată, obținută fără emoții. Dacă după primul sfert diferența dintre cele două formații era una accesibilă (21-12), la vestiare „leii“ au intrat cu un avantaj consistent (43-26).

În actul al treilea, Miercurea Ciuc a avut nevoie de mai bine de cinci minute pentru a puncta pe tabelă, timp în care alb-albaștrii s-au distanțat decisiv. Înainte de ultimele 10 minute, diferența de pe tabelă era de nu mai puțin de 27 de puncte, 64-37. În ultimul sfert, Craiova „a luat piciorul de pe accelerație“, dar, chiar și așa, adversarii nu au reușit să reducă prea mult din deficit.

SCMU Craiova: Diculescu (18), Pratt (10), Filipovic (11), Țibîrnă (4), Person (5), Sulovic (4), Bagairea (4), Oprean (6), Andrieș (11), Licurici, Gheorghe.

După această victorie, SCMU Craiova a acumulat șase puncte și se află, momentan, pe prima poziție în grupa B. Reamintim că în meciurile precedente, trupa lui Todorov le-a învins fără drept de apel și pe Athletic Constanța (101-68) și Steaua București (89-76).

Miercuri este o zi de pauză pentru gruparea olteană, care va putea pregăti ultimul duel al grupei, cel de joi, cu CSU Oradea. Va fi, practic, meciul care va decide câștigătoarea seriei.

Citește și: CSM Slatina a anunțat oficial: Nu se prezintă la București din cauza infectărilor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS