Acasă Sport Baschet Baschetbaliştii Craiovei vor să se revanşeze cu Piteşti

Baschetbaliştii Craiovei vor să se revanşeze cu Piteşti

-

Echipa masculină de baschet SCM „U“ Craiova a debutat cu o victorie şi cu o înfrângere în noul sezon. După eşecul dureros de la Timişoara din etapa a doua, oltenii vor primi, în acest weekend, vizita formaţiei BCMU Piteşti. Partida este programată duminică, de la ora 19.30, în Sala Polivalentă din Bănie şi contează pentru runda a 3-a din Liga Naţională de Baschet Masculin.

Aroganţa i-a costat

Trupa lui Aleksandar Todorov a pierdut partida de la Timişoara după o primă repriză dezastruoasă. Managerul grupării din Bănie, Marius Toma, a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, care au fost principalele motive care au dus la acel eşec. Totodată, acesta a vorbit şi despre duelul cu BCMU Piteşti, una dintre contracandidatele Craiovei la calificarea în top 6.

„Am pornit execrabil în meciul din Banat. Jucătorii au analizat prea mult duelul dintre Timişoara şi Piteşti, din prima etapă, şi s-au gândit că bănăţenii sunt o ţintă uşoară. Am dat dovadă de o aroganţă extrem de urâtă, care ne-a şi costat. Ne-am trezit prea târziu, la -21 de puncte, de unde era foarte greu de revenit. Am reuşit să ajungem la patru puncte în urma lor, dar oboseala şi alergătura după adversari ne-a doborât, iar punctele au intrat în contul lor. Mai avem de lucrat la capitolul concentrare. Cei de la Piteşti au un buget mult superior nouă. Au o formaţie extrem de bună, dar jucăm acasă şi acest lucru ne motivează. Ne dorim victoria, aşa că va fi un meci pe viaţă şi pe moarte“, a declarat managerul Craiovei, Marius Toma.

„Şapte victorii ne asigură prezenţa în top 6“

Prezenţa în primele şase echipe la finalul campionatului regulat este obiectivul pricipal al Craiovei în acest an. Marius Toma consideră că şapte victorii sunt suficiente pentru ca echipa să fie sigură de top 6.

„Vom avea 14 finale, iar lupta pentru top 6 va fi extrem de grea. Trebuie să fim modeşti, să lăsăm aroganţa la o parte şi să ne gândim că prin muncă ne putem îndeplini un prim obiectiv, şi anume calificarea în top 6. Şapte victorii ne asigură o prezenţă în primele şase echipe din campionat. Avem nevoie de suporteri, vrem să facem spectacol şi să-i facem pe craioveni mândri de echipa de baschet“, a spus Marius Toma.

Înfrângerea care i-a trezit la realitate

Nici jucătorii formaţiei craiovene nu au trecut peste înfrângerea din Banat şi consideră că a fost un duş rece, care îi poate ajuta pentru meciurile următoare. Tyler Laser, Antonio Năsturescu şi Ionuţ Berceanu au vorbit şi despre jocul nereuşit de la Timişoara, din etapa precedentă şi au prefaţat duelul din etapa a 3-a, cu formaţia lui Florin Nini, BCMU Piteşti.

„Duleul cu Piteşti va fi extrem de greu. Ne bucurăm că jucăm acasă, contează enorm şi acest lucru ne dă multă încredere. Piteştiul a fost constantă în campionat, dar suntem încrezători în forţele noastre. Ne dorim victoria şi vom da totul pe teren pentru a o obţine. Suntem dezamăgiţi de ce s-a întâmplat la Timişoara, dar suntem conştienţi că trebuie să învăţăm din greşeli. Noi vom face tot posibilul să nu mai repetăm experienţa din Banat. A fost un duş rece şi poate este mai bine că s-a întâmplat acum“, a declarat Ionuţ Berceanu.

„Vom juca cu o echipă care este obişnuită să evolueze în top 6. Au reuşit să îi ţină pe cei de la Cluj în tensiune, până în prelungiri. Jucăm acasă, vrem să protejăm terenul propriu, aşa că trebuie să fim pregătiţi. Am suferit o înfrângere grea la Timişoara şi aşteptăm să ieşim din această perioadă negativă. Cred că ne-am uitat puţin de sus la Timişoara, iar acest lucru ne-a costat. Trebuie să jucăm cu un respect mai mare pentru adversari, iar atunci totul va fi în ordine“, a punctat americanul Tyler Laser.

„Va fi un meci greu cu Piteşti. Este un duel important, ce trebuie câştigat şi sper ca publicul să fie alături de noi. Am început jocul foarte prost şi chiar dacă ne-am revenit după pauză, a fost prea târziu. Privim optimişti înainte şi sperăm să nu se mai întâmple astfel de greşeli“, a comentat Antonio Năsturescu.

Clasament: 1. CS Universitatea Cluj 4 puncte, 2. CSU Sibiu 3, 3. Steaua Bucureşti 3, 4. SCM Timişoara 3, 5. SCM „U“ Craiova 3, 6. BCM Piteşti 3, 7. CSM Oradea 3, 8. Dinamo Bucureşti 2.

Articol scris de Tibi Cocora

Citeşte şi: Clinceni – „U“ Craiova / Alb-albaştrii vor victorii în meciurile din Ilfov

ȘTIRI VIDEO GdS