14.8 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / CSU Craiova, victorie mare pe terenul Bistriţei, în Superliga masculină

Tenis de masă / CSU Craiova, victorie mare pe terenul Bistriţei, în Superliga masculină

În data de 10 februarie, la Bistrița, s-a desfășurat meciul dintre echipa gazdă, CSM Bistriţa şi CSU Craiova, din etapa retur a Superligii masculine la tenis de masă. Elevii pregătiţi de Vasile Florea au reuşit o victorie mare, scor 3-2, într-o deplasare complicată şi astfel au reintrat în calculele pentru evitarea retrogradării.

Startul disputei de la Bistriţa i-a regăsit pe Bogdan Cristian şi Robert Istrate într-o formă excelentă, iar cei doi olteni au reuşit să puncteze pe tabela de marcaj (3-0 cu Sîngeorzan şi 3-1 cu Roşca). La scorul de 2-0, bistriţenii au replicat prin Rus şi Roşca, cei care au trecut de Mihăiţă Mănescu (scor 3-2), respectiv Bogdan Cristian (scor 3-2). În cele din urmă, în jocul decisiv, craiovenii au triumfat în urma succesului lui Robert Istrate în faţa lui Sângeorzan, scor 3-0.

Componenţa echipei CSU Craiova: Simulescu Daniel, Bogdan Cristian, Istrate Robert, Mănescu Mihăiță: Antrenor Florea Vasile.

Vasile Florea: „Sunt şanse reale la victorii, este realizabil obiectivul”

Contactat de GdS, Vasile Florea, antrenorul sportivilor de la CSU Craiova s-a arătat încântat de victoria de la Bistriţa. Acesta şi-a felicitat băieţii, dar rămâne cu picioarele pe pământ, pentru că mai este nevoie de rezultate excelente şi în rundele viitoare.

„Am început bine anul. Ne aşteptam să fie un meci strâns, echilibrat, pentru că şi în tur a fost tot 3-2, dar am avut şansa să câştigăm două meciuri cu 3-0, ceea ce contează foarte mult. Ne mai trebuie încă o victorie pentru a ajunge la egalitate cu ei, iar atunci i-am devansa datorită scorului înregistrat pe seturi. Dar avem de muncă, repet, pentru că trebuie să recuperăm şi să mai obţinem cel puţin o victorie până la final. Am pierdut la Focşani, în deplasare, scor 3-2, acum urmează să avem trei meciuri pe teren propriu. Vom juca cu Focşani returul, apoi cu Mioveni şi Dumbrăviţa. Sunt şanse reale la victorii, este realizabil obiectivul nostru şi pot spune că suntem încrezători. Ne vom juca şansa până la final.

La 2-0 pentru noi, în acest ultim meci, Bistriţa a recuperat şi a egalat. Nu ne-a fost uşor din punct de vedere psihic, dar nu am putut concepe că pierdem victoria din mână. Băieţii au jucat bine şi să câştigi într-o asemenea deplasare nu este deloc uşor. Per total, pot spune că sunt mulţumit de rezultat şi de evoluţie. Mai mult de atât, succesul în sine ne dă şi mai multă încredere. Vineri voi porni cu fetele spre Cupa României U19, la individual, iar la finele lunii, la Izvorani, va urma Etapa Diviziei B feminin“, a declarat Vasile Florea.

Citeşte şi: De trei ori aur! Mihaela Cambei a impresionat la Europenele de haltere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS