11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportDavid Popovici: „De emoție, îmi venea să plâng când am intrat în sală“

David Popovici: „De emoție, îmi venea să plâng când am intrat în sală“

David Popovici a câștigat fără mari emoții finala la 200m liber, conducând cursa de la un cap la altul. A încheiat cele 4 ture de bazin în 1:45.45, la mai mult de două secunde de italianul Lorenzo Galossi, care s-a mulțumit cu argintul. Bronzul a mers la britanicul Jacob Whittle.

Acesta a mărturisit că mai lipsea foarte puţin până să-i dea lacrimile când a văzut agitaţia şi atmosfera din tribune. De asemenea, David este de părere că foarte multă lume îl invidiază în această perioadă.

„La Budapesta, la Mondiale, obiectivele principale au fost timpul și să mă autodepășesc. Acum am vrut să mă autodepășesc și să aduc încă un aur delegației României. M-am simţit foarte bine, a fost o atmosferă electrizantă, vibrantă şi chiar ceva inedit datorită spectatorilor. M-am uitat la tribună pe parcursul cursei, m-am bucurat de steaguri, am văzut mâini în aer, oameni sărind, ţipând, mi-a plăcut. Un asemenea public e ceva nou chiar şi pentru mine şi mi-a plăcut extrem de mult. De emoție, îmi venea să plâng când am intrat în sală, mi s-a făcut pielea de găină. Foarte frumos!

Ştiam că o să câştig, m-am pregătit pentru asta şi am aşteptat cu foarte mare nerăbdare să trăiesc acest moment. Am venit să-mi fac ţara mândră, să mă ridic la aşteptările spectatorilor şi să mă bucur pur şi simplu de atmosferă. Cât mai multe medalii de aur, cât mai multe medalii pentru noi, asta înseamnă victoria noastră. Sunt sigur că mulți sunt geloși pe ceea ce simt eu acum. Mă bucur că am onoarea să fiu eu cel căruia i se întâmplă așa ceva”, a spus David Popovici.

„Am obţinut fix ce am vrut“

Ultima medalie cucerită a fost la ştafetă mixtă 4×100 m liber, unde David Popovici a dat din nou tonul în lupta pentru podium. Acesta a vorbit şi despre senzaţia şi emoţiile pe care le-a simţit în momentul în care îşi încuraja colegii, de pe margine.

Publicul ne-a ajutat foarte mult. Cel mai tare lucru ca sportiv e să intri pe arena ta, pe câmpul tău de luptă, şi să auzi pe fundal vuietul. Îmi place foarte mult să stau să-i urmăresc pe colegii mei. Cred că îmi place mai mult să fac parte dintr-o ştafetă, deşi sunt destul de începător la asta. Sunt nou în acest club al ştafetelor, dar e foarte frumos să stai pe margine şi să-ţi încurajezi colegii, să stai cu sufletul la gură. Am făcut un efort comun, am muncit fiecare cât de bine am putut. Am stabilit să ne facem cursa cât de bine putem şi eu zic că am obţinut fix ce am vrut. Mă bucură că am reuşit să adunăm atât de mulţi oameni să vină într-un loc şi să urmărească sportul ăsta pe care îl iubim cu toţii, înotul, nataţia”, a declarat David Popovici după finală.

Rebecca Diaconescu: „Am dat tot ce am putut!“

Deşi a intrat în finala de la ştafetă mixtă 4×100 m liber cu al şaselea timp, România, cu câteva modificări în cvartetul iniţial, Patrick Dinu în locul lui Ştefan Vlad Stancu, Bianca Costea în locul Irinei Ana Preda, respectiv Rebecca Diaconescu în locul Anastasiei Bako, a dominat primele trei schimburi, dar pe ultima sută de metri Ungaria a preluat conducerea şi nu a mai cedat-o până la final. Rebecca Aimee Diaconescu, ultimul schimb al ştafetei române, a tras la maxim, dar nu a reuşit să termine pe primul loc.

„Am avut emoţii mari, am dat tot ce am putut şi sunt foarte bucuroasă cu argintul. Cum au vrut antrenorii, aşa m-au pus, aşa am înotat şi am tras cât am putut. Medalia este ceva extraordinar, am muncit mult să ajung aici şi sunt foarte bucuroasă de rezultat. Atmosfera este extraordinară şi îi apreciez pe toţi suporterii. Este prima mea medalie la Europenele de juniori. În finala de la 50 m spate am dat tot ce am putut şi acolo şi sunt foarte bucuroasă de locul 6“, a punctat şi Rebecca Diaconescu.

David Popovici e o excepție

Ion Țiriac a mers la Otopeni pentru a urmări evoluțiile sportivilor noștri în cadrul Campionatelor Europene de juniori. Fostul mare tenisman l-a felicitat pe David Popovici pentru acest start lansat, însă l-a avertizat că trebuie să își dorească să progreseze pentru a-și depăși condiția și a intra în istoria înotului mondial.

„David Popovici e o excepție care ne face plăcere, onoare. Îi mulțumim că a ajuns atât de repede atât de sus. Să sperăm că vrea să aibă și un fir de păr mai bun, să progreseze în orice. Atunci va deveni un star mondial, nu doar un campion.

Cu infrastructura pe care o avem, nu știu unde o să se antreneze. Acest mastodont de la Otopeni e o treabă senzațională, felicitări celor care l-au făcut, deși putea să aibă o locație mai bună. Costă mult. Aici, în complex, ar trebui să fie zilnic 500 de copii”, a declarat Ion Țiriac.

Citeşte şi: Fără pic de emoţii! David Popovici, aur pentru România la 200 m, la Europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS