23.1 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJabeur a confirmat victoria cu Halep! Tunisianca e în finală la Madrid

Jabeur a confirmat victoria cu Halep! Tunisianca e în finală la Madrid

Jabeur (27 ani), ocupanta locului 10 în clasamentul mondial, este prima reprezentantă a unei naţiuni africane care accede în ultimul act al unui turneu de categoria WTA 1.000. Ea a reuşit să le elimine anterior pe campioana olimpică en titre, elveţianca Belinda Bencic, şi pe românca Simona Halep, dublă campioană de Mare Slem.

Aceasta a dispus cu 6-2, 6-3 de rusoaica Ekaterina Alexandrova, în prima semifinală. În al doilea joc din penultimul act al competiţiei, Jessica Pegula a învins-o în două seturi, 6-3, 6-4, pe elveţianca Jil Teichmann.

Pentru Jessica Pegula, care are în palmares un singur titlu WTA, cucerit în 2019 la Washington, finala de sâmbătă va fi a patra pe care o va disputa în circuitul profesionist şi prima după înfrângerea suferită în faţa compatrioatei sale Serena Williams, în 2020, în ultimul act al turneului de la Auckland.

Ons Jabeur şi Jessica Pegula s-au întâlnit de patru ori până acum, obţinând câte două victorii fiecare. Tunisianca a câştigat ultimul duel cu jucătoarea din Statele Unite, care a avut loc anul acesta, în optimile de finală de la Dubai.

Citeşte şi: Trei românce au ajuns în optimi la Bonita Springs (Florida)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS