27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet„Vulturii“ au obţinut o victorie mare în faţa Albaniei, la Ploieşti

„Vulturii“ au obţinut o victorie mare în faţa Albaniei, la Ploieşti

Reprezentativa masculină de baschet a României a învins echipa Albaniei, cu scorul de 101-84 (28-29, 24-27, 25-14, 24-14), joi seara, la Ploieşti, în Grupa B a precalificărilor pentru Campionatul European – FIBA EuroBasket 2025. Tricolorii au bifat a doua victorie din tot atâtea meciuri, după 73-70 în deplasare cu Luxemburg.

Echipa antrenată de Dragan Petricevic a făcut o primă jumătate de meci slabă, iar după 20 de minute era condusă de albanezi cu 56-52. Baschetbaliştii români au reuşit, apoi, două sferturi excelente şi au câştigat fără emoţii, la o diferenţă 17 puncte.

Emanuel Căţe a fost cel mai bun jucător al naţionalei României, cu un double-double, 15 puncte şi 10 recuperări, pe lângă 2 pase decisive. Rolland Torok și Patrick Richard au fost cei mai buni marcatori din tabăra „Vulturilor”. Cei doi jucători au contribuit cu câte 16 puncte.

România ocupă primul loc, cu 4 puncte (2 jocuri), urmată de Albania, 3 p (2 j), Luxemburg, 2 p (2 j). Următorul meci al tricolorilor va avea loc pe 30 iunie, acasă, cu Luxemburgul.

Câştigătoarele celor trei grupe şi cea mai bună formaţie de pe locul secund se vor califica în turul al doilea al precalificărilor FIBA EuroBasket 2025.

Citeşte şi: Sha’markus Kennedy, noua „perlă“ a Craiovei! Kakiouzis primeşte întăriri

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS