23.6 C
Craiova
duminică, 26 iunie, 2022
Știri de ultima orăSportTenisRuse și Jaqueline, primele românce care intră pe teren la AO! Când joacă Halep!

Ruse și Jaqueline, primele românce care intră pe teren la AO! Când joacă Halep!

Australian Open debutează luni, 17 ianuarie, iar România are cinci reprezentante pe tabloul principal feminin. Primele sportive care intră în scenă vor fi Gabi Ruse și Jaqueline Cristian, care vor juca chiar în prima zi de concurs. Apoi, de marți, le vom vedea la treabă și pe Halep, Begu și Cîrstea.

Gabriela Ruse (24 de ani, 82 WTA) va da piept luni cu Jasmine Paolini (26 de ani, 52 WTA). La prima ei participare la Melbourne, Gabriela Ruse a dat peste o jucătoare care s-a duelat recent atât cu Simona Halep, cât și cu Irina Begu. Italianca a pierdut de fiecare dată, dar rămâne un adversar periculos pentru româncă. 

Tot luni, Jaqueline Cristian (23 de ani, 73 WTA) o va întâlni pe Greet Minnen (24 de ani, 84 WTA). La fel ca în cazul Gabielei Ruse, și Jaqueline Cristian, Jaqueline se află în premieră pe tabloul principal de la Australian Open. Jucătoarea noastră are parte de un meci compicat, urmând să întâlnească o sportivă imprevizibilă.

Halep are meci marți

Simona Halep (30 de ani, 15 WTA) se va duela în primul tur de la Australian Open cu jucătoarea poloneză Magdalena Frech (24 de ani, 105 WTA). Partida va avea loc marți, ora de start urmând să fie anunțată de organizatori. Va fi o întâlnire în premieră pentru Simona, care n-a mai jucat niciodată în compania polonezei. Frech se află în prezent pe locul 105, cea mai bună clasare a sa fiind poziția a 99-a, atinsă în toamna anului trecut.

Dacă trece de Magdalena Frech, Simona Halep va da în turul secund fie peste brazilianca Beatriz Haddad Maia (25 de ani, 88 WTA), fie peste americanca Katie Volynets (20 de ani, 178 WTA). 

De asemenea, tot marți va intra în competiție și Sorana Cîrstea, cea care a avut parte de o tragere la sorți dificilă. O va întâlni pe cehoaica Petra Kvitova (31 de ani, 21 WTA), fostă finalistă la Australian Open. Va fi o reeditare a duelului de anul trecut, când Sorana a produs o mare surpriză și a eliminat-o în turul secund de la Melbourne.

Irina Begu (31 de ani, 58 WTA) o va întâlni pe Oceane Dodin (25 de ani, 96 WTA). Jucătoarea din România a început bine anul și încearcă să-și egaleze cea mai bună performanță reușită la Australian Open, turul IV în 2015. Irina a pierdut unicul meci direct jucat în compania franțuzoaicei Oceane Dodin.

Citește și: Irina Bara, învinsă fără drept de apel de Tomova, în finala calificărilor la AO

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Zeci de zboruri anulate de Austrian Airlines din cauza...

Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să...

ȘTIRI GdS