22.8 C
Craiova
sâmbătă, 15 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi: „Acest meci cu Islanda este o revanşă“

Mirel Rădoi: „Acest meci cu Islanda este o revanşă“

Selecţionerul României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă susţinută la Reykjavik, că îşi doreşte revanşa în faţa Islandei, după ce prima reprezentativă a fost oprită anul trecut în semifinalele barajului de calificare la EURO 2020.

„După părerea mea va fi un meci greu mâine, pentru că se vor întâlni două echipe cu jucători foarte dinamici de la mijloc în sus. Vor fi multe ocazii de poartă pentru ambele echipe şi cred că învingătoarea va fi cea cu organizare defensivă mai bună. În momentul în care a fost tragerea la sorţi, eu chiar mi-am dorit să jucăm cu Islanda. Nu ştiu dacă şi jucătorii, dar eu sper ca până la ora jocului să îi fac să înţeleagă importanţa acestui meci. Pentru mine, acest meci este o revanşă. Aşa va fi, cu siguranţă, şi pentru jucătorii care au fost anul trecut aici. Adică, în contextul actual, am rămas acasă la European, dar vreau să mergem la Mondial. Totul se rezumă la această propoziţie şi pentru mine şi pentru ei”, a spus Rădoi.

Islanda, mai puternică decât anul trecut

„Jucătorul cheie al Islandei a fost Sigurdsson anul trecut, dar acum nu se află în lot. Acum, cu noul antrenor, cred că jocul Islandei se va schimba, la fel şi sistemul lor. În opinia mea, Islanda de acum este mai bună decât Islanda de anul trecut. Asta chiar dacă are în lot foarte mulţi jucători tineri. Pentru că ei creează presiune asupra adversarului care are mingea din primul până în ultimul minut. Iar din acest punct de vedere pentru noi va fi dificil. Suntem o echipă căreia îi place să creeze şi să ţină mingea jos. Partida de mâine seară este cea mai importantă pentru că avem de luat o revanşă şi poate fi şi un mare avantaj din punct de vedere mental pentru meciurile care urmează“, a adăugat selecţionerul.

Ritm intens 90 de minute!

Tehnicianul a explicat că pentru a obţine rezultatul dorit, jucătorii săi trebui să menţină acelaşi ritm pe tot parcursul meciului de joi seară.

„O victorie mâine ar fi o victorie de moral în primul rând. Jucătorii care vor intra mâine seară pe teren vor trebui să arate ceva mai mult decât am am făcut-o acum un an în primele 30 de minute ale meciului cu Islanda. Pentru noi important va fi cum vom gestiona meciul după minutul 60, pentru că de acolo încep să apară problemele. Va trebui ca jucătorii care vor intra de la început, dar şi cei care vor intra pe parcurs, să menţină acelaşi ritm. Pentru că noi am avut această problemă, nu am putut să ducem acelaşi ritm din minutul 1 până în minutul 90. Ce ar însemna o înfrângere? Nu ştiu. În momentul de faţă chiar nu mă gândesc la asta şi nu accept. Vom vedea după meci dacă acest lucru se va întâmpla şi care vor fi calculele. Dar în momentul de faţă nu accept o înfrângere şi sunt sigur că nici băieţii”, a afirmat el.

Citeşte şi: Bogdan Lobonţ îşi începe aventura la naţionala U20 într-un meci cu Portugalia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS