16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportLupte / Aur şi bronz pentru sportivii de la CSU şi LPS la CN U15

Lupte / Aur şi bronz pentru sportivii de la CSU şi LPS la CN U15

În perioada 6-9 mai, la Târgu Mureș, a avut loc Finala Campionatului Național de lupte U15. Clubul CS Universitatea Craiova a participat cu trei sportivi, iar rezultatele finale sunt de lăudat: toți trei au reusit sa urce pe podium.

Alexandru Bora (Lps Petrache Triscu Craiova) s-a clasat pe prima poziţie la categoria 57 kg şi a obţinut medalia de aur. De asemenea, tot aur a luat şi David Boicea (CS Universitatea Craiova), după ce a încheiat primul la categoria 62 kg. De remarcat este şi rezultatul lui Florin Mihalcea (Lps Petrache Triscu Craiova), care s-a clasat pe locul 3 la categoria 48 kg şi a obţinut medalia de bronz.

În altă ordine de idei, la Sofia s-a desfăşurat ultimul turneu de calificare la Olimpiadă, unde sportivul Răzvan Kovacs a ratat in extremis calificarea la Tokyo. Acesta a terminat pe locul trei, iar regulamentul permite ca primii doi clasaţi să ajungă la Jocurile Olimpice.

Rezultate mulţumitoare pentru Aurel Cimpoeru

Aurel Cimpoeru, antrenorul luptătorilor de la CS Universitatea Craiova şi profesor la LPS Petrache Triscu Craiova, a vorbit pentru GdS despre reuşitele sportivilor săi de la Târgu Mureş, de care spune că este mulţumit.

„Este un rezultat bun, pentru că acum, Alexandru Bora şi David Boicea şi-au câştigat dreptul de a participa, la finalul lunii, la Campionatul European U15. Florin Mihalcea a susţinut o selecţie la faţa locului, cu încă doi sportivi. Pe unul a reuşit să-l depăşească categoric, iar cu celălalt a fost dezavantajat de arbitri. Oricum, este un sportiv tânăr, mai are şi anul viitor posibilitatea de a ajunge la Europene. Chiar şi aşa, sunt mulţumit de evoluţiile lui, mai ales că face de puţin timp acest sport. Este într-un progres continuu şi poate ajunge departe“, a declarat Aurel Cimpoeru, pentru GdS.

Cu toţii alături de Alexandra Anghel

Alexandra Anghel, una dintre cele mai importante sportive ale clubului din Bănie, a suferit o intervenţie chirurgicală şi nu a fost aptă pentru ultimele competiţii. Antrenorul Aurel Cimpoeru, cât şi ceilalţi colegi ai ei de la club i-au dedicat victoriile şi o aşteaptă cât mai curând la treabă.

„Alexandra Anghel trece prin momente mai dificile. Ea a suferit o intervenţie chirurgicală, iar în următoarea perioadă va începe recuperarea. Din cauza asta nici nu a putut să participe la turneele de calificare. Este una dintre sportivele importante ale clubului nostru şi ne pare rău că nu a participat la competiţie, pentru că, dacă ar fi făcut-o, sigur obţinea calificarea. Dedicăm aceste rezultate Alexandrei Anghel. Îi dorim însănătoșire grabnică, recuperare în forță și să revină cât mai curând in competiții.

Din păcate, Răzvan Kovacs nu mai poate ajunge de data aceasta la Olimpiadă. A încheiat al treilea la Sofia, iar primii doi au dreptul la calificare. A fost foarte aproape şi, dacă Alexandra Anghel era aptă, cu siguranţă ar fi fost calificată. Este frustrant, dar, dacă ne continuăm munca şi avem în continuare susţinerea clubului, aşa cum am avut-o şi până acum, dar şi a autorităţilor locale, cred că putem construi ceva foarte frumos aici“, a adăugat antrenorul sportivilor craioveni.

Totodată, menţionăm că Marius Cimpoeru este foarte aproape de a obţine unda verde pentru a arbitra la Olimpiadă. Acesta a trecut cu brio toate testele, iar acum aşteaptă decizia finală de la Federaţia Internaţională.

Citeşte şi: Universitatea Craiova debutează în Cupa României în compania Botoşaniului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS