21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetTrupa lui Todorov vrea să-şi păstreze invincibilitatea în Grupa Galbenă

Trupa lui Todorov vrea să-şi păstreze invincibilitatea în Grupa Galbenă

Baschetbaliştii Universităţii Craiova vor disputa mâine, de la ora 18.00, în deplasare, partida contra formaţiei CS Municipal Mediaş. Duelul de pe Târnava Mare va conta pentru etapa a treia din Grupa Galbenă a LNBM.

Formaţia antrenată de Aco Todorov stă perfect până în acest moment în Grupa Galbenă. Oltenii au câştigat primele două jocuri, 101-76 în deplasare, cu CSM Focşani şi 85-67 pe teren propriu, cu CSM Galaţi, iar acum vor să îşi continue seria victoriilor şi la Mediaş.

Duelul cu Gaz Metan va fi al treilea dintre cele două combatante. Craiova şi Mediaş s-au întâlnit în sezonul trecut, în Cupa României. Atunci, gazdele de astăzi s-au impus la limită pe teren propriu, scor 88-86, în timp ce în Bănie, alb-albaştrii au defilat şi s-au calificat în faza următoare după 89-64.

Partida cu Gaz Metan Mediaş va fi ultima din această lună pentru craioveni. Campionatul va fi întrerupt până la începutul lunii martie pentru a-i face loc naţionalei României. Tricolorii se vor lupta cu Spania (20 februarie) si Israel (24 februarie), în primele doua meciuri oficiale din FIBA EuroBasket 2021 Qualifiers.

Citește și: China, out de la turneul preolimpic. Hong Kong, posibila aversară a României

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS