11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalGigi Mulţescu a rămas cu sufletul la Universitatea Craiova

Gigi Mulţescu a rămas cu sufletul la Universitatea Craiova

Gigi Mulţescu, antrenorul Universităţii Craiova în sezonul 2016-2017 (locul 4), a împlinit ieri 68 de ani. GdS l-a contactat telefonic şi, pe lângă urări, a stat de vorbă cu tehnicianul originar din Teleorman, care şi-a câştigat respectul prin tactica ofensivă pe care a implementat-o atunci echipei alb-albastre. „Smurd“ şi-a amintit cu plăcere experienţa petrecută în Bănie şi a vorbit şi despre evoluţiile trupei lui Victor Piţurcă din acest sezon competiţional.

Contează mult ce aşteptări are Piţurcă de la echipă

GdS: Cum vi se pare Universitatea Craiova de astăzi?
Gigi Mulţescu: Mi se pare o echipă bună, cu potenţial, dar mai are nevoie de nişte retuşuri. Acest potenţial trebuie exploatat. Sunt jucători tineri cu valoare, dar trebuie să mai treacă puţin timp peste ei, ca să existe o omogenitate bună.

GdS: Cum aţi privit numirea lui Victor Piţurcă şi cum comentaţi rezultatele de până acum?
G.M.: E o mutare bună. Contează mult ce aşteptări are el de la echipă strict pentru perioada asta. Eu pot să comentez, dar nu pot să am aşteptări că nu am nicio implicare. Ce a spus Piţurcă, aia e foarte important. El avea nişte aşteptări… Sigur că noi, antrenorii, vrem să avem rezultate pozitive foarte repede, dar pentru asta îţi trebuie şi o conjunctură favorabilă. Trebuie să conlucreze bine, ca să zic aşa, lotul cu experienţa ta, modul de exprimare în teren etc. Mai este şi ideea asta să creşti jucători. Mie, pe timpul ăla, mi-a venit ca o mănuşă. Rotaru mi-a cerut să cresc doi-trei juniori şi eu am folosit vreo zece tineri. Glumind puţin, am fost indisciplinat tactic, am făcut mai mult decât mi s-a spus. Nu ştiu ce obiective are el. Văd că joacă şi din ăia mai tineri, dar îi are deja maturizaţi.

„Noi lucram foarte mult individual cu jucătorii“

GdS: Aşa este. Sunt unii fotbalişti tineri, dar care au state vechi în Liga I, cum ar fi Ivan, unul dintre jucătorii buni din perioada dumneavoastră.
G.M.: L-am prins pe Ivan, a avut evoluţii bune cu mine şi după a şi plecat în străinătate. Noi lucram foarte mult individual cu jucătorii. El (Ivan – n.r.) avea unele deficienţe în perioada aceea, nu lovea mingea cu piciorul stâng, dar am lucrat mult, s-a implicat foarte tare şi a reuşit. Acum a jucat şi vârf împins şi văd că se descurcă. Mă bucur pentru el, dar şi pentru Băluţă, care am văzut acum că şi-a găsit şi el locul la Slovan Liberec. Eu vorbesc ca un craiovean acum, nu că e el acum în Cehia. Vorbesc despre cei pe care i-am sprijinit şi i-am păstorit şi care au plecat în străinătate, cum ar fi cei doi, apoi Screciu, Vătăjelu.

„Am ţinut cu Universitatea chiar şi în unele meciuri cu Dinamo!“

GdS: Sunteţi puţin invidios pe Victor Piţurcă, ţinând cont că acum are parte de un lot valoros, de un stadion nou şi de condiţii excelente de pregătire?
G.M.: Mă simt puţin frustrat, pentru că, într-adevăr, condiţiile de atunci nu se pot compara cu ceea ce este acum acolo. Dacă vă amintiţi, noi jucam pe „Extensiv“, ba pe la Severin, pe la Piteşti. De antrenat o făceam pe la Aeroport, pe la Işalniţa, în Luncă… Dar nu sunt invidios, pentru că aşa se progresează, treptat. Mă bucur că lucrurile s-au schimbat în bine şi eu am contribuit la acest progres într-una din etape. Eu mă uit la Craiova cu jind şi ţin cu Universitatea în foarte multe meciuri. Am ţinut chiar şi în unele meciuri cu Dinamo!

GdS: Ne măguliţi cu declaraţia asta.
G.M.: Nu, este un adevăr! Dacă îţi aduci aminte, înainte de a semna contractul cu Universitatea m-am întâlnit cu o parte dintre suporteri şi mi-au spus aşa: „Domnule profesor, noi vă asimilăm ca un dinamovist, duşmanul nostru, dar dacă faceţi echipa să funcţioneze, să joace ofensiv, sunteţi de-al nostru“. Ţi-am spus, meciurile cu Dinamo au fost speciale şi pentru mine. Din cinci meciuri cu Dinamo am pierdut unul singur. Este un argument în plus ca suporterii să mă aprecieze. Am jucat ofensiv şi am bătut-o şi pe Dinamo de mai multe ori.

„Momentele acestea sunt cele mai de preţ“

GdS: Pentru că tot aţi pomenit de suporteri, vă este dor de ei?
G.M.:
Da, într-adevăr, îmi este tare dor. I-am simţit foarte calzi. În prima perioadă a mea de la Craiova i-am simţit rezervaţi, voiau să vadă ce se întâmplă. După două-trei etape au văzut că echipa juca ofensiv mă întâlneam cu ei pe stradă şi mă felicitau, mă îmbrăţişau. Momentele acestea sunt cele mai de preţ. Nu ajunge nicio avere să înlocuiască asta. Şi mai ales de la craioveni, adversarii mei mai dinainte şi suporteri pretenţioşi. Îmi amintesc cu plăcere acele momente.

GdS: Vă uitaţi la meciurile Craiovei şi pentru ei, pentru coregrafiile frumoase?
G.M.:
Da şi au avut printre cele mai frumoase coregrafii. Ca să fim corecţi, coregrafii frumoase au făcut şi cei de la Dinamo. Trebuie să-i felicităm şi pe unii, dar şi pe ceilalţi. Dacă am găsi asemenea suporteri pătimaşi pe toate stadioanele din ţară am fi departe.

„Gazonul bun nu aduce doar un beneficiu, ci şi un deserviciu“

GdS: Astăzi (ieri – n.r.) se va termina montarea noului gazon pe „Ion Oblemenco“. Vă aşteptaţi la un fotbal mai bun din partea Universităţii? Asta pentru că evoluţiile mai puţin reuşite s-au pus şi pe seama gazonului…
G.M.: Este adevărat. Calitatea jocului va fi net superioară şi nu vor mai fi atât de mulţi jucători accidentaţi. În acelaşi timp, şi adversarul va avea o evoluţie mai bună. În special echipele care au jucători tehnici şi care au în general o posesie bună. Gazonul bun nu aduce doar un beneficiu, ci şi un deserviciu în acelaşi timp. Important este că va creşte nivelul jocului.

GdS: Ţinând cont de cum au evoluat lucrurile până acum, o vedeţi pe Universitatea terminând pe podium sau chiar pe primul loc?
G.M.: Pe podium va termina fără nicio problemă! Pe primul loc e mai greu, pentru că nu este constanţă. Câştigi la Mediaş şi pe urmă te încurci cu Clinceni, Chindia. La nivelul ăla de sus, pe care-l ai, nu îţi permiţi să pierzi puncte aşa uşor. Fiecare punct e important când vrei ceva măreţ. E foarte bine să ai un target, dar ca să obţii ceva mai bun trebuie să progresezi. E de apreciat că se fac eforturi, acum rămâne de văzut ce se va reuşi. De parcă eu n-aş fi vrut ceva bun. Mi-am autoimpus un obiectiv: să joc ofensiv, să ne calificăm în play-off şi Cupă. Domnul Rotaru a zis doar să jucăm ofensiv, să aducem lumea la stadion şi să ne calificăm în play-off, adică exact ce nu se întâmplase cu un an înainte. Eu am avut pretenţia să ajungem să jucăm finala Cupei, dar, din păcate, am ajuns până în semifinale.

„Dacă-l aveam şi pe Mitriţă, atunci câştigam campionatul“

GdS: Cum prefaţaţi jocurile naţionalei mari? Craiova are doi reprezentanţi acolo, pe Bancu şi Cicâldău, dar şi pe fostul căpitan, Alex Mitriţă.
G.M.: Dacă-l aveam şi pe Mitriţă, atunci câştigam campionatul. Îi aveam pe Băluţă, Gustavo, Ivan şi cu el eram departe. Cât despre viitorul naţionalei, totul depinde de meciul cu Suedia. Trebuie să-l câştigăm! Este un meci greu, mai ales că lor le este suficient şi un punct. Noi trebuie să jucăm foarte ofensiv şi cred că putem asta. Eu văd echipa, de la mijloc în faţă, cu Mitriţă, Puşcaş şi Coman, iar în spatele lor pe Stanciu, Budescu şi Ianis Hagi. Ne trebuie un atac superofensiv, cu o tehnică în regim de viteză foarte bună, ca să-i depăşească pe adversarii lor înalţi. Contează enorm faptul că vor evolua cu peste 50.000 de spectatori în tribune.

GdS: De la Craiova aţi mai vedea pe cineva la naţionala mare în curând?
G.M.:
E clar că pe Mihăilă, pe care-l cunosc şi îl apreciez. Cred că va face pasul la prima reprezentativă foarte curând. A urcat repede treptele spre performanţă. Are o tehnică bună în regim de viteză, seriozitate, inventivitate, curaj.

Citeşte şi: CS Centura Neagră Craiova şi-a câştigat respectul în Germania

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS