10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / „U“ Craiova a îngenuncheat-o pe Dinamo în Arenă

Fotbal / „U“ Craiova a îngenuncheat-o pe Dinamo în Arenă

Universitatea Craiova s-a mobilizat foarte bine în această seară și s-a impus, scor 2-0, pe Arena Națională, în fața eternei rivale Dinamo București, într-o partidă contând pentru etapa a doua din Liga I.

Meciul a fost marcat de un moment neplăcut. Antrenorul formației Dinamo, craioveanul Eugen Neagoe, a leșinat în minutul 25 al derbiului și după minute bune petrecute în ambulanță, a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, suferind un infarct. Din fericire „Geană“ a depășit momentele critice și a rămas sub monitorizarea medicilor. Se pare că are nevoie de implantul unui stent pe artera femurală, intervenția urmând să aibă loc cât mai curând.

Bărbuț și Roman au dresat „câinii“

Alb-albaștrii au deschis scorul prin Cristi Bărbuț, care a primit în dreapta o pasă de la Mateiu, a fentat un adversar și și-a pus mingea pe stângul, șutul lui fiind ușor deviat și de Mihai Popescu (’35, 0-1).

„Leii“ și-au majorat avantajul după o acține pornită de Acka și continuată de Vătăjelu, care i-a pasat în careu lui Ivanov, șutul acestuia a fost scos cu greu de portar, mingea i-a revenit lui Mihai Roman, care a reluatcu capul de la 2 metri (’67, 0-2).

Dinamo: Piscitelli – Ciobotariu, Klimavicius, M. Popescu, Sin – Mrzkjak, Răuță – Crețu (’61, Moldoveanu), Bru, Montini (’68, I. Filip) – D. Popa (’46, D, Sorescu). Antrenor: Eugen Neagoe.

„U“ Craiova: Pigliacelli – Borța (’58, Vlădoiu), Martic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Cicâldău – Bărbuț, M. Roman (’80, Fortes), Baiaram (’46, Vătăjelu). Antrenor: Corneliu Papură.

Cartonașe galbene: Sin ’7, Răuță ’78, M. Popescu ’87 / Borța ’14, Acka ’67.

Au arbitrat: Istvan Kovacs – Vasile Marinescu, Ovidiu Artene; George Rădulescu.

Observatori: Marian Dorobanțu, Eduard Alexandru.

Statistica jocului: posesie: 47% – 53%, ocazii de gol: 7-6, şuturi pe poartă: 1-4, şuturi pe lângă poartă: 6-2, lovituri libere: 15-13, cornere: 3-5, ofsideuri: 0-0, aruncări de la margine: 26-21, intervenţii portar: 2-1, faulturi: 13-15, cartonaşe galbene: 3-2, atacuri: 102-108.

După acest rezultat, Știința a revenit pe locul doi, cu 6 puncte, având un golaveraj mai slab decât liderul FC Viitorul.

În partida viitoare Universitatea Craiova schimbă frontul și va juca în Liga Europa. Alb-albaștrii întâlnesc joi, 25 iulie, de la ora 19.55, la Gyor, pe Honved Budapesta, în prima manșă a turului doi prelimiar al Ligii Europa.

În campionat, Știința va juca duminică, 28 iulie, de la ora 18.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, împotriva formației Chindia Târgoviște.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS