6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m) / SCM „U“ Craiova, perdantă în Trivale. Vezi situaţia la zi din Grupa Roşie!

Baschet (m) / SCM „U“ Craiova, perdantă în Trivale. Vezi situaţia la zi din Grupa Roşie!

Echipa masculină de baschet SCM „U“ Craiova s-a întors cu mâna goală de la Piteşti. Trupa lui Aco Todorov a pierdut la trei puncte diferenţă întâlnirea susţinută ieri seară cu formaţia locală, BCMU, scor 83-80 (25-20, 22-18, 21-20, 15-22), contând pentru etapa a 8-a din Grupa Roşie a Ligii Naţionale.

Pentru SCM „U“ Craiova au punctat următorii: Koreniuk (26 puncte), Troupe (14), Fraseniuc (6), Gajovic (9), Mijajlovic (9), Casale (4), Boone (4), Curry (8).

În celelalte meciuri ale rundei s-au înregistrat următoarele rezultate: CSU Sibiu – CSM Oradea 70-72, Universitatea Cluj – BC Timişoara 95-86.

Clasament:

1. U-BT Cluj 22 16 6 1863:1741 38
2. CSU Sibiu 21 16 5 1836:1633 37
3. CSM Oradea 22 14 8 1800:1726 36
4. SCM Craiova 22 11 11 1720:1763 33
5. BC Timişoara 22 9 13 1794:1859 31
6. BCM Piteşti 21 9 12 1772:1821 30

Etapa viitoare: vineri, 29 martie – ora 17.15 (Digi Sport): CSU Oradea – U-BT Cluj; luni, 1 aprilie – ora 18.00 (Digi Sport): BC Timişoara – BCMU Piteşti, ora 19.00: SCM „U“ Craiova – CSU Sibiu.

De menţionat că miercuri, 27 martie, de la ora 18.30 (Digi Sport), se va disputa meciul BCMU Piteşti – CSU Sibiu, restant din etapa a 7-a.

Toma: Erorile de pe final ne-au costat

Managerul echipei, Marius Toma, s-a declarat mulţumit de modul cum au luptat jucătorii Craiovei la Piteşti, mai puţin în ultimele minute.

„Per ansamblu am făcut un meci bun, dar erorile de pe final ne-au costat. Am întors meciul de la -14 puncte şi am avut cu aproape două minute înainte de final patru puncte avans, dar, din nefericire, erorile ne-au costat victoria. Avem, după acest rezultat, prima şansă să terminăm în ‘careul de aşi’ al campionatului, pentru că avem de partea noastră coşaverajul în disputele directe cu cei de la Piteşti. Suntem mulţumiţi că nu s-a accidentat nimeni şi mergem mai departe. Vine o săptămână cu meciuri foarte interesante ca rezultate în acest moment, adică Piteşti – Sibiu miercuri, după care Timişoara – Piteşti sâmbătă, deci până la meciul nostru cu Sibiul sunt două rezultate indirecte care ne interesează în mod deosebit“, a explicat Marius Toma, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS