5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii şi-o doresc pe Dinamo la picioare (VIDEO)

Craiovenii şi-o doresc pe Dinamo la picioare (VIDEO)

Echipa masculină de volei SCM „U“ Craiova a reuşit să câştige, miercuri seară, în Capitală, în faţa lui CSM Bucureşti, cu 3-1, şi astfel a demonstrat că a pus punct crizei şi că este stăpână pe situaţie, dar va fi supusă în acest weekend la o grea încercare. Trupa lui Dănuţ Pascu întâlneşte sâmbătă, de la ora 19.45, în Sala Polivalentă, pe Dinamo Bucureşti, o formaţie care a suferit multe transformări şi aliniază un lot foarte valoros faţă de turul campionatului, atunci când oltenii se impuneau cu 3-0.

„Nu vreau să plecăm cu ideea greşită că am câştigat cu 3-0 la Dinamo şi că acum va fi un meci uşor. Dinamo este o echipă total schimbată faţă de meciul din tur. Şi-a adus trei jucători de foarte mare valoare, scumpi, plus că au reactivat unul, un centru, pe Mureşan, pe care eu îl apreciez. Dinamo, dacă începea acum campionatul, se lupta la titlu! Închipuiţi-vă cât de greu va fi acest meci. Suntem conştienţi de asta, ştim că performanţa se face sub presiune, trebuie să fii tot timpul într-o formă bună, trebuie să nu cedezi şi să fii motivat, iar acestea sunt lucruri pe care eu vi le promit în meciul de sâmbătă“, a spus antrenorul Dan Pascu.

Acesta a mărturisit că nu-şi explică începutul slab din retur, dar se bucură că elevii săi au reuşit să strângă rândurile după înfrângerile cu Zalăul, Dej şi Galaţi şi să câştige la CSM Bucureşti, subliniind totodată ideea că valoarea lotului său este de locurile trei-patru:

„Pentru mine, ca antrenor, a fost o noutate să avem o cădere atât de mare şi atât de dureroasă, asta după ce am jucat foarte bine meci de meci şi aveam 12 victorii consecutive. (…) Venea acest meci cu CSM Bucureşti, de ieri (miercuri – n.r.), în care am jucat sub o presiune fantastică, la fel ca şi adversarii. Nu cred că a fost un meci spectaculos, dar mă bucur că băieţii au avut puterea să revină şi au făcut un joc eficient. Vreau să vă reamintesc că obiectivul nostru este de a prinde o cupă europeană, ceea ce înseamnă şi o clasare pe locul patru. Am fost tot timpul pe doi, la un set în spatele Zalăului, şi presiunea era mare. Toată lumea mă întreba de campionat, dar eu am spus întotdeauna că trebuie să fim mai ponderaţi, pentru că trebuie să recunosc, şi o spun acum: valoarea echipei este cam de locul trei-patru. Aceste două forţe, Galaţiul şi Zalăul, au bugete sensibil mai mari ca al nostru, au jucători de mare valoare şi este greu să te lupţi cu ei. În tur, contra lor, am obţinut nişte rezultate de excepţie, pentru că pe Zalău am învins-o cu 3-2 şi am câştigat la Galaţi tot cu 3-2. Au fost două surprize şi au dat foarte multă încredere celor din jurul nostru. Îmi pare rău că au apărut cele trei înfrângeri, iar acum sper că mai departe ne vom reveni şi ne vom apropia de valoarea noastră“.

Jucătorii se gândesc la locul doi

La rândul lor, jucătorii Ştefan Lupu şi Filip Sestan au afirmat că ştiu importanţa meciului cu Dinamo şi că îşi doresc să încheie sezonul pe un loc cât mai bun.

„Mă bucur că am reuşit să venim cu o victorie de la Bucureşti şi că am terminat cu pasa proastă pe care am avut-o, cu trei înfrângeri consecutive. Mă bucur că am reuşit să ne adunăm după ‘duşul’ cu Arcada Galaţi şi în mai puţin de trei zile să obţinem o victorie foarte importantă în deplasare, la CSM. Legat de meciul de sâmbătă, Dinamo are în componenţă doi-trei jucători valoroşi şi va fi un meci mult mai greu decât cel din tur, dar eu cred că noi plecăm cu prima şansă şi îmi doresc ca echipa să obţină cele trei puncte puse în joc. Până la sfârşitul turului mai sunt câteva meciuri şi cred că noi vom fi mai aproape de Zalău în clasament, poate chiar pe locul doi“, a delarat Lupu.

„Victoria de aseară (miercuri – n.r.) a fost foarte importantă pentru noi, pentru că pierduserăm trei partide înainte şi acest succes ne-a făcut bine. Acum avem un meci cu o echipă dificilă, dar cred că, dacă vom învinge şi de data asta, putem intra în grafic din punct de vedere moral şi pentru cele trei meciuri care vor urma, în care este obligatoriu să avem un ritm bun de joc. Toată lumea îşi doreşte să câştigăm cu Dinamo, nu contează scorul. Am auzit băieţii că sunt orgolii mari la întâlnirile cu Dinamo, deci trebuie să fim şi mai motivaţi să câştigăm acest meci“, a punctat Filip Sestan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS