8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCSO Filiaşi a remizat cu FC Argeş

CSO Filiaşi a remizat cu FC Argeş

Divizionara C CSO Filiaşi a remizat, scor 1-1, în partida amicală susţinută ieri, la Piteşti, în compania formaţiei FC Argeş. Piteştenii au deschis scorul prin Florescu, cu o lovitură de cap, iar doljenii au restabilit egalitatea prin Mărgărit, dintr-un penalti.
FC Argeş: Grecu – Tofan, Vişa, Hreniuc, Stan – Alin Popa, Mihalache, Panait, Năstăsie – Florescu, Nilă. Au mai intrat: Vochin, Teodorescu, Oprescu.
CSO Filiaşi: Mânăileanu – Şchiopu, Lupu, Vulpe, Robert Stancu – Dănuţ Stancu, Claudiu Ştefan, Cruşoveanu, Gheorghişor – Mărgărit, Stoenac. Au mai intrat: Negrescu, Unguru, Ghighilicea, Sabin Lupu, Şelaru, Gheorghina, Alin Stancu, Armăşelu, Creţu, Stăiculescu.

„Am jucat pe un teren greu, de antrenament, şi nu am folosit garnitura cea bună, am avut în teren şi juniori. A fost un joc bun şi mi-a plăcut Filiaşiul cum s-a mişcat“, a declarat tehnicianul lui FC Argeş, Emil Săndoi, pentru GdS.

„A fost un meci de luptă mai mult, pentru că terenul a fost mocirlos, foarte greu. Am jucat bine, dar am ratat mult, am avut şi o bară prin Unguru, Ghighilicea a scăpat singur cu portarul, dar… Eu sunt mulţumit de modul în care s-a prezentat echipa“, a declarat antrenorul lui CSO Filiaşi, Mugur Guşatu, pentru GdS.

Acesta a fost al treilea test al iernii pentru CSO Filiaşi, bilanţul fiind următorul: o victorie (5-2 cu Sporting Roşiori), un egal (1-1 cu FC Argeş) şi o înfrângere (0-1 cu Pandurii Târgu Jiu).
Săptămâna continuă cu alte două amicale pentru trupa lui Mugur Guşatu, primul fiind programat astăzi, de la ora 15.30, pe „Aripile“, cu CSJ Ştiinţa U Craiova U19, celălalt mâine, de la ora 12.00, pe stadionul „1 Mai“ cu CSM Slatina. Ultimul test de dinaintea returului va avea loc pe 23 februarie, pe stadionul „Chimia“ din Işalniţa, cu Ştiinţa Turceni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS