14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBancu: Ne-a luat puţin valul

Bancu: Ne-a luat puţin valul

Căpitan „plin“ pentru prima dată la Universitatea Craiova, Nicuşor Bancu a mărturisit că şi-a dorit mult să-şi treacă şi el numele pe lista marcatorilor în meciul cu CFR Cluj.

„Am jucat foarte bine, mai ales pe faza de apărare, pentru că după ce am reuşit să marcăm destul de repede am avut de apărat rezultatul şi ei au pus o mare presiune pe noi. Mă bucur că ne-am făcut datoria cu toţii, nu doar fundaşii, şi nu am primit gol, şi astfel am putut să câştigăm. În sezoanele trecute, începeam mai greu partidele, nu eram la capacitate maximă, dar acum se pare că am făcut o pregătire mult mai bună, suntem cu toţii mult mai pregătiţi fizic şi am putut să alergăm mult mai mult. Ne-a luat puţin valul şi am forţat şi golul trei pe final, eram şi eu prin atac, dar aşa este euforia, când ai asemenea suporteri în tribune, îţi vine să pleci din apărare şi să mergi să dai gol şi tu. Clasamentul arată bine acum şi sperăm să avem susţinerea tribunelor în continuare“, a spus Bancu, vorbind şi despre transferul de banderolă în care a fost implicat şi prietenul Alex Mitriţă: „A fost o seară specială şi pentru mine, nu doar pentru Alex. A fost cel mai greu lucru să ştiu că Mitriţă va pleca, pentru că alături de el am făcut performanţă, ne înţelegeam foarte bine şi în teren, dar şi în afara lui. Alături de jucătorii cu care am rămas, cu siguranţă o să facem un joc la fel de bun cum făceam cu el, şi după, de ce nu, pot să mă gândesc şi eu la un transfer“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS